Miniștrii UE au ajuns la un acord în privinţa gazelor pentru la iarnă. Consumul va fi redus de urgenţă în toată Europa

Miniștrii energiei din statele membre UE au ajuns marţi la un acord politic privind economiile privind consumul de gaze pentru iarna viitoare, în lumina posibilei încetări complete a furnizării acestui tip de combustibil de către Rusia.
Daniel Spătaru
26 iul. 2022, 14:04
Miniștrii UE au ajuns la un acord în privinţa gazelor pentru la iarnă. Consumul va fi redus de urgenţă în toată Europa

„Această reducere a consumului de gaze nu este o misiune imposibilă. Miniștrii au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz înainte de iarna viitoare”, a transmis pe Twitter președinția cehă a Consiliului UE.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a propus un plan care prevede măsuri de urgență care vizează securitatea energetică la nivelul întregii UE, în „scenariul probabil” în care Rusia oprește complet furnizarea de gaze către statele membre. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că este necesar ca toți cei 27 de membri ai Uniunii Eeuropene să reducă consumul de gaze cu 15 la sută, pentru ca UE să „trece peste” iarna care vine.

Miniştri din statele UE au ajuns marţi la un acord asupra planului de urgență privind reducerea consumului de gaze, doar Ungaria votând împotrivă.

Majoritate uriaşă, numai Ungaria a fost împotrivă”, a declarat Sven Giegold, ministrul german al mediului, despre acordul a cărui aprobare a necesitat doar o majoritate calificată de 15 state membre din cele 27. Noul compromis survine după ce mai multe ţări membre au protestat faţă de ţinta globală a reducerii consumului de gaze naturale cu 15%, raportat la consumul mediu al ultimilor cinci ani, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023.

Deşi acest obiectiv procentual se menţine, textul convenit în final prevede că statele membre vor face ”tot posibilul” pentru a atinge această ţintă a reducerii consumului de gaz până la iarna, reducere care deocamdată este voluntară. Dar în caz de ”risc de gravă penurie”, un mecanism de alertă va face ”obligatorie” pentru cele 27 de state membre reducerea consumului de gaz cu 15%, însă acesta prevede mai multe situaţii în care ţările membre vor putea cere aplicarea unor derogări.

Citeşte şi Preţul gazelor în Europa a trecut de 2.000 de dolari pe mia de metri cubi, ajungând la recordul din martie. Rusia taie cu 80% livrările prin Nord Stream

De la această măsură sunt exceptate Irlanda și Malta, care nu sunt conectate la rețelele de gaze ale UE, precum și ţările ale căror rețele de electricitate nu sunt sincronizate cu cea europeană și depind semnificativ de gaze, scrie The Wall Street Journal.

De asemenea, o scutire temporară poate fi acordată și statelor membre care depășesc obiectivul UE de umplere a depozitelor de gaze, dacă industriile lor critice sunt prea dependente de gaze naturale sau dacă consumul lor de gaz a crescut cu cel puțin opt procente anul trecut față de cele cinci medie anuală.

Citeşte şi Noi veşti proaste pentru români la iarnă! Producţia de gaze a OMV Petrom a scăzut cu 11% în primele şase luni din anul acesta

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a reacționat Răzvan Lucescu în momentul în care a primit cea mai grea întrebare legată de tatăl său, Mircea Lucescu: ”Trăiesc, supraviețuiesc…”
Capital.ro
Anunț de ultimă oră de la RAR. Șoferii nu vor mai putea face programări în acest interval
Playtech.ro
Meseria viitorului a fost recunoscută oficial în România. De acum te poți angaja legal ca pilot de dronă
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Trista realitate: de ce nu a devenit tehnician marele fotbalist despre care Cornel Dinu spunea că ”are minte de antrenor”
MediaFlux
Județele vizate de furtuni și grindină. Vremea rea continuă să facă ravagii în România!
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți