Ministrul Agriculturii, rănit într-un accident în judeţul Ialomiţa. Achim Irimescu, adus cu ambulanţa la Bucureşti UPDATE

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier. Incidentul a avut loc joi, la ieşire din Slobozia spre Brăila.
Romania TV
25 aug. 2016, 08:20
Ministrul Agriculturii, rănit într-un accident în judeţul Ialomiţa. Achim Irimescu, adus cu ambulanţa la Bucureşti UPDATE

UPDATE: Ministrul kuweitian al Agriculturii, Ali Saleh Al Omair, va fi transferat într-un spital din Germania, în urma accidentului în care a fost implicat alături de omologul său român, Achim Irimescu.

Ministrul kuweitian al Agriculturii va fi transferat într-un spital din Germania

UPDATE: Rezultatele analizelor efectuate la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia arată că ambii miniștri au suferit fracturi de piramidă nazală. La investigațiile CT nu au fost găsite niciun fel de probleme cervicale sau cerebrale. Recomandarea medicilor este un control ORL și neurochirurgical. Oficialii au fost transferați la București, la spitalul Elias, cu ambulanța.

Achim Irimescu se afla într-o coloană oficială şi era în maşină cu omologul său din Kuweit şi cu un translator.

Autoturismul în care se aflau cei trei a acroşat o altă maşină, iar în urma incidentului Ministrul Agriculturii şi alte două persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri.

Starea celor doi oficiali este stabilă, amândoi sunt conștienți. Miniștrii au suferit traumatisme cranio-cerebrale minore, viața lor nu este pusă în pericol. Translatorul delegației a suferit un traumatism de stern ușor, de asemenea este în afara oricărui pericol.

Cele trei persoane au fost evaluate în primă fază la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Slobozia., după care au fost transferaţi la spitalul Elias din Capitală.

Poliţiştii fac, la momentul transmiterii acestei ştiri, cercetări la faţa locului, iar cei de la Rutieră dirijează traficul în zonă.

„Starea celor doi oficiali este stabilă, amândoi sunt conştienţi. Miniştrii au suferit traumatisme cranio-cerebrale minore, viaţa lor nu este pusă în pericol. Translatorul delegaţiei a suferit un traumatism de stern uşor, de asemenea este în afara oricărui pericol”, se arată într-o informare de presă a Ministerului Sănătăţii.

Accidentul a avut loc la ieşirea din municipiul Slobozia, pe DN 21. „Este vorba despre un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 21, la ieşirea din municipiul Slobozia. În urma acestui accident, trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost vătămate corporal şi se află la acest moment la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Toate cele trei persoane sunt conştiente, au fost rănite uşor. Au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. Urmează să stabilim datele exacte ale producerii accidentului. Confirmăm însă că era vorba despre o coloană oficială ce se afla în deplasare, mai exact o delegaţie oficială”, a declarat Andreea Loghin, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte