Ministrul Apărării, despre criza din Ucraina. „România şi NATO nu vor intra în niciun război. Nu poate fi vorba de un răspuns militar”

Vasile Dîncu, ministrul Apărării a declarat că România "nu va intra în niciun război în acest moment" pe fondul crizei din Ucraina, însă a subliniat că ţara noastră "trebuie să fie pregătită pentru consecinţele unui posibil conflict".
Filip Stan
22 ian. 2022, 15:28
Ministrul Apărării, despre criza din Ucraina.

Ministrul Apărării a făcut aceste afirmaţii în contextul în care s-au intensificat tensiunile privind un război iminent între Rusia şi Ucraina.

„România nu va intra în niciun război în acest moment. România trebuie să fie pregătită doar pentru consecinţele unui posibil conflict de la graniţa Ucrainei”, a afirmat Vasile Dîncu, la Digi 24, conform Agerpres.

Ministrul Apărării, despre criza din Ucraina: „Războiul economic poate va exista dacă va fi un conflict”

Ministrul Apărării Naţionale a explicat că autorităţile nu se aşteaptă, în acest moment, la „un război cald”.

„Nu putem să spunem cu siguranţă dacă va fi război acolo, în Ucraina, pentru că ar fi foarte mari costurile pentru Rusia dacă ar face acest lucru. NATO a anunţat prin vocea lui Stoltenberg (secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice – n.r.) că nu poate fi vorba de o intervenţie militară, pentru că Ucraina nu este membru al Alianţei, deci nu poate fi vorba de un răspuns militar. Din perspectiva asta, noi, România, şi NATO nu vor intra în război de tip militar. Sigur că războiul economic, războiul de alte facturi, blocajul economic poate va exista dacă va fi un conflict, dar în acest moment la un război cald, ca să spunem aşa, nu ne aşteptăm”, a subliniat Vasile Dîncu, conform sursei citate.

Întrebat dacă România se aşteaptă, în perioada următoare, la un val de refugiaţi ucraineni, Vasile Dîncu a precizat că autorităţile se pregătesc pentru acest lucru.

„Dacă ne uităm la toate tipurile de conflict de tip militar, migraţii masive din calea războiului se pot produce şi ne aşteptăm şi noi la acest lucru, evident, chiar dacă la prima vedere unii au senzaţia că noi nu ne pregătim pentru posibile efecte secundare ale unui război. Noi ne pregătim pentru asta. Suntem pregătiţi, în acest moment, pentru o posibilă asistenţă pentru migranţi din această perioadă. Este o datorie umanitară”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale.

Ambasada SUA la Kiev: 90 de tone de „ajutor letal” din Statele Unite au aterizat azi-noapte în Ucraina

Ucraina a primit vineri noapte primul transport cu asistenţă de securitate din partea Statelor Unite, care conține peste 90.000 de kilograme de armament și muniție pentru soldații ucraineni care apără țara „din linia întâi”. Ajutorul a fost autorizat de preşedintele Joe Biden, a anunţat sâmbătă ambasada americană de la Kiev.

„Primul transport de asistență autorizată recent de președintele Biden pentru Ucraina a sosit azi-noapte în Ucraina. Transportul conține peste 90.000 de kilograme de ajutor letal, inclusiv muniție pentru soldații ucraineni care își apără țara din linia întâi”, a scris Ambasada SUA la Kiev într-un mesaj pe Twitter, postând și fotografii cu avionul și încărcătura în timp ce este manevrată pe pista aeroportului.

Citeşte şi: Carmen Harra, previziuni terifiante despre conflictul din apropierea României. „Situaţia o să se complice mai mult. Rusia va ataca Ucraina”

Un avion cargo a aterizat la Kiev în cursul nopţii, ambasada publicând fotografii din timpul descărcării materialelor.

În replică, Ministerul Apărării al Ucrainei a mulţumit Statelor Unite pentru ajutorul acordat.

„Prin această nouă autorizare, Statele Unite s-au angajat la peste 650 milioane de dolari de asistenţă de securitate pentru Ucraina anul trecut şi la peste 2,7 miliarde de dolari în asistenţă de securitate pentru Ucraina începând din 2014”, a mai amintit ambasada SUA.

‘Statele Unite vor continua să furnizeze o astfel de asistenţă pentru a sprijini Forţele Armate ale Ucrainei în efortul lor actual de a apăra suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei împotriva agresiunii ruse’, a mai indicat ambasada americană la Kiev.

‘Aşa după cum preşedintele (Joe) Biden i-a spus preşedintelui (rus Vladimir) Putin, Statele Unite vor acorda material defensiv suplimentar pe lângă cel deja furnizat’, adaugă comunicatul menţionat.

Livrarea acestor materiale militare survine după ce secretarul de stat Antony Blinken s-a aflat în această săptămână la Kiev pe fondul îngrijorărilor Kievului şi ale aliaţilor occidentali legate de masarea a zeci de mii de soldaţi ruşi la graniţa cu Ucraina. Moscova neagă că ar plănui o ofensivă militară, mai notează Reuters.

Citeşte şi: Criza din Ucraina. Ţările baltice trimit Kievului arme antitanc şi antiaeriene fabricate în SUA

Totodată, Statele Unite şi partenerii NATO vor desfăşura un exerciţiu maritim timp de 12 zile în Marea Mediterană, începând de luni. Rusia este pregătită să efectueze exerciţii navale în acelaşi timp, conform Mediafax.

Decizia a fost luată de NATO la o zi după ce Rusia a declarat că îşi va demonstra propriile capacităţi navale timp de două luni, ianuarie şi februarie, în Atlantic, Arctica, Pacific şi Marea Mediterană, unde vor fi implicate 140 de nave de război şi 10.000 de militari.

Exerciţiul maritim, denumit „Neptune Strike ’22” se va desfăşura până pe 4 februarie şi este menit să demonstreze şi să testeze capacităţile maritime ale NATO, raportează Deutsche Welle.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
MM Stoica, glumă savuroasă cu gândul la Gigi Becali după România – Polonia 2-1: „Să nu-și audă vorbe”
Capital.ro
Ce se întâmplă cu contribuțiile plătite de românii care nu mai apucă pensia. Legea stabilește cine poate primi bani
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România