Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu: „Putin nu are forţă, nu are cum să atace NATO. Este ultimul om de pe planetă care ar putea să dea cuiva lecții despre democraţie”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a reacționat joi seară, după ce președintele rus Vladimir Putin a comentat anularea alegerilor din România și a acuzat autoritățile române că „transformă procedurile democratice într-o farsă”.
Viorel Dobran
02 oct. 2025, 22:32
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu: „Putin nu are forţă, nu are cum să atace NATO. Este ultimul om de pe planetă care ar putea să dea cuiva lecții despre democraţie
Ionuț Moșteanu

Ministrul Ionuţ Moşteanu a declarat, joi, că proiectul Legii Apărării Naţionale este o necesitate a sistemului naţional de Apărare şi stabileşte rolul MApN de integrare şi conducere într-o concepţie unitară, a acţiunii tuturor forţelor participante la apărarea ţării. El a precizat că legea era din 1994 şi s-au schimbat nişte lucruri, în România, de atunci, în bine, am devenit membri NATO, membri UE, iar pentru că s-au modificat diverse proiecte şi diverse legi, era nevoie de o lege nouă, care să cuprindă toate aceste modificări într-un concept unitar.

Guvernul a adoptat legea pentru serviciul militar în România. Ministrul Moșteanu: „Am modificat legea pentru Apărare. Pregătirea populației pentru apărare pleacă de la ideea că rezerva este îmbătrânită”

Ionuţ Moşteanu a precizat că legea defineşte în mod cuprinzător apărarea naţională şi stabileşte rolul Ministerului Apărării Naţionale de integrare şi conducere într-o concepţie unitară, a acţiunii tuturor forţelor participante la apărarea ţării, conform planurilor în vigoare”.

 

Moşteanu a reacţionat şi după declaraţiile lui Vladimir Putin. „Este ultimul om de pe planetă care ar putea să dea cuiva lecții despre democrație și alegeri libere. Alegerile prin care își asigură mandatul de fiecare dată sunt o farsă, o butaforie. Putin este cel care își bagă adversarii politici în închisoare și îi omoară în condiții ciudate și suspecte de fiecare dată. Putin este cel care își aruncă comandații militari pe geam sau foarte apropiați. Știți că există și un banc: în Rusia nu te trage curentul, te împinge. Asta se întâmplă frecvent. Este ultimul om care poate să dea lecții”, a spus Moșteanu, la Digi24.

Putin tună și fulgeră după raportul lui Nicuşor Dan: Liderul Kremlinului sfidează NATO și critică România în urma alegerilor anulate

Ionuț Moșteanu a comentat declarațiile lui Vladimir Putin de la Valdai, în care a declarat că „există o isterie a dronelor pentru alimentarea problemelor din Vest. Militarizarea Europei este un aspect căreia Rusia îi va răspunde”.

„Trebuie să fii bine pregătit ca să descurajezi astfel de agresiuni. El este agresorul în ultimii ani, Putin. Nu noi, nu europeni. El are o tradiție de a merge peste alte țări. Rușii o duc prost economic, le mor copii. Economia o duce prost. Rafinăriile, forța Rusiei, distrusă de ucrainieni în proporție de 30%. Nu are forță, nu are cum să atace NATO.

Isteria dronelor, sunt de acord. Putin le folosește ca să semene teamă în societățile vestic, vedeți drona din Dobrogea de acum două săptămâni. Noi nici nu avem legislație ca să o dăm jos. Majoritatea europenilor nu pot să tragă în ele. Comandantul militar al misiunii trebuie să o dea jos”, a declarat Ionuț Moșteanu.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
Radu Drăgușin merge în Italia pentru vizita medicală! Când ajunge internaționalul român. Update
Capital.ro
Regulă nouă în UE. Mașinile fără aceste cinci sisteme nu vor mai putea fi vândute. Măsura se aplică de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?