Ministrul de Interne: Un bucureştean petrece o lună pe an în trafic

Marcel Vela, ministrul de Interne, spune că a cerut Poliţiei Rutiere acţiuni de fluidizare a traficului din Bucureşti, în parteneriat cu toate autorităţile care au competenţă în domeniu, astfel încât cetăţenii să circule în siguranţă şi să petreacă mai puţin timp în trafic.
Iulian Tudor
05 dec. 2019, 14:55
Ministrul de Interne: Un bucureştean petrece o lună pe an în trafic

„Am în plan o întâlnire cu consilierii generali ai Municipiului Bucureşti, indiferent de culoarea politică, inclusiv cu doamna primar general, pentru a clarifica ceea ce face, la nivelul Primăriei, Comisia de Sistematizare Rutieră, pentru că ceea ce se întâmplă în Bucureşti la ora actuală este de neacceptat”, a declafrat Marcel Vela joi.

El a precizat că un bucureştean trăieşte în trafic două ore pe zi, ceea ce înseamnă aproximativ o lună pe an.

„Este inacceptabil într-o capitală europeană ca un compatriot să petreacă în trafic aşa mult timp. Vă spun dintr-o experienţă de primar că pot fi rezolvate, printr-o reorganizare a traficului din Bucureşti, prin fluidizare, măcar parte din probleme. Poliţia Rutieră, care este acum în intersecţii, acţionează asupra efectului, nu asupra cauzei. Indiferent câţi poliţişti rutieri aduce MAI în stradă, problema va rămâne în continuare”, a mai spus Vela. 

DailyBusiness
BNR menţine dobânda de politică monetară la 6,50% pe an
Spynews
Florin Salam, mesaj emoționant pentru Fănică, prima soție, la 16 ani de la moartea ei. Artistul nu a uitat-o pe mama copiilor lui
Fanatik.ro
Drama care l-a forțat pe Mitică Dragomir să plece de la Brașov: “Nu mai rezistam. Stăteam la cimitir toată ziua”
Capital.ro
Valabilitatea permiselor de conducere. Se impune limită de vârstă. Reguli noi pentru șoferi
Playtech.ro
Ce este norma de hrană pentru bugetari, cine o primește și în ce țări europene mai există această componentă la salariu
Adevarul
Un pensionar și-a schimbat viața după ce s-a mutat în Thailanda: „Plătesc chiria 100 de euro și doar 4 euro pe zi pe mâncare”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicu este românul care și-a pierdut viața în nordul Italiei. Autoturismul condus de bărbat s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Italianul trecut pe la Dinamo a ales primul 11 al României pentru baraj și a provocat stupoare în studio: ”Pe el nici nu îl convoacă!” / Mamă, ne rupe Turcia”
MediaFlux
Premierul Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare. Domeniile vizate de reforma ”inevitabilă”
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat