Ministrul Economiei: Pandemia de coronavirus va provoca pierderi foarte mari în economia din România

Virgil Popescu, ministrul Economiei, susţine că pierderile în economie vor fi foarte mari din cauza crizei generate de pandemia de coronavirus, care a impus decretarea stării de urgenţă în România. De asemenea, ministrul a anunţat că de săptămâna viitoare companiile vor putea primi granturi de până la 200.000 de euro pentru producția de materiale sanitare. 
Romania TV
22 mart. 2020, 20:17
Ministrul Economiei: Pandemia de coronavirus va provoca pierderi foarte mari în economia din România

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că toate companiile vor putea primi granturi de până la 200.000 de euro prin programul de micro-industrializare remodificat şi orientat către producţia de materiale sanitare. El a precizat că acest program ar putea fi lansat în cursul săptămânii viitoare.

„Vom lansa probabil un program săptămâna viitoare. Am remodificat programul de micro-industrializare cu granturi de până la 200.000 de euro şi încercăm să-l ducem în mod special către producţia de materiale sanitare. Aşa cum am spus, această criză ne-a învăţat că dependenţa de importuri din China şi din alte ţări, nu din UE, unde suntem membri, ne-a făcut foarte fragili în faţa unei crize de o asemenea amploare. Vom dori să producem materialele esenţiale în ţară şi vom începe prin măsuri mai mici întâi, cum vorbeam de acest grant de 200.000 de euro pe care vrem să-l dăm pentru companii să îşi adapteze special liniile de fabricaţie pentru materialele sanitare pentru început. Vorbim de altceva, nu de liniile de credit de care se vorbea. Nu avem mulţi bani pe această linie, dar vrem să începem să vedem ce companii şi câte vor putea să acceseze aceşti bani”, a explicat Virgil Popescu, la Realitatea TV.

Citeşte şi: Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi amânate! Comitetul Olimpic a activat planul de urgenţă

De asemenea, întrebat dacă autorităţile se gândesc la măsuri de relaxare fiscală după criza generată de pandemia de coronavirus, ministrul Economiei a răspuns: „Evident că va trebui o relaxare fiscală, dar vor trebui dozate măsurile în aşa fel încât după criză companiile să ajungă cel puţin la nivelul de producţie şi încasări şi venituri la care au fost înainte de criză şi pentru asta trebuie stimulate uşor-uşor, treptat, prin reducerea taxelor şi încurajarea producţiei”.

Ministerul Economiei va putea face o analiză a sectoarelor care se vor închide în aceste 30 de zile de stare de urgenţă şi apoi se poată face o estimare mai exactă a pierderilor din economie.

Citeşte şi: CORONAVIRUS. Bilanţul deceselor în lume a ajuns la peste 13.000

„Este foarte complicat să facem o estimare exactă a ceea ce se va întâmpla în economie la finalul celor 30 de zile de stare de urgenţă, pentru că nu ştim cum va evolua această infecţie. Dacă ea nu va avea un salt dramatic, cum este în alte ţări europene, atunci putem să limităm aceste pierderi. Gândiţi-vă că, dacă se închid foarte multe unităţi de producţie, acolo practic încasările vor fi zero. De aceea prognozarea este foarte, foarte greu de făcut.

Nu m-aş hazarda în momentul de faţă să vă dau cifre. Cei de la INS şi cei de la Prognoză ar putea pe modele matematice, dar şi în funcţie de un model statistic de răspândirea virusului, ar putea să facă mai bine acest lucru. Noi la Ministerul Economiei putem face, eventual, o analiză a sectoarelor care se vor închide şi apoi să vă dau o estimare mai exactă. În orice caz pierderile în economie vor fi foarte mari. Deja nu se mai pune problema de deficit bugetar. Aţi văzut că şi Comisia a anunţat acest lucru. Depinde cât va ţine această criză. Dacă se va încheia în vreo două luni probabil ne vom duce până în 5%, dacă va dura 3-4-5 luni atunci nu se poate aproxima nimic”, a adăugat ministrul Virgil Popescu.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
Loredana Chivu și-a schimbat look-ul! Ce alegere îndrăzneață a făcut: "Nu se aștepta nimeni..." | VIDEO​
Fanatik.ro
Cât trebuie să plătească tinerii care vor să înoate alături de David Popovici. Anunțul făcut de marele campion
Capital.ro
Regulă la bloc. Proprietarii de apartamente sunt obligați să anunțe vecinii. Se pune anunț vizibil în fața ușii
Playtech.ro
Minivacanţă de sărbători: câte zile libere vor avea românii de Crăciun şi începutul anului 2026
Adevarul
Descoperire ADN: Hitler ar fi avut Sindromul Kallmann. Ce este și cum afectează dezvoltarea sexuală
wowbiz.ro
SE ÎNTÂMPLĂ ACUM cu Dr. Flavia Groșan. Este adevărat. Medicii au confirmat, în urmă cu puțin timp
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Ies la lumină detalii surprinzătoare despre deflagrația de la blocul din Balș. Majoritatea locatarilor foloseau butelii, chiar dacă erau racordați la rețeaua de gaz
iamsport.ro
Alex Dobre, mesaj pentru Mircea Lucescu? Golgheterul Rapidului nu a fost convocat pentru ”dubla” cu Bosnia și San Marino
MediaFlux
Sprijin pentru mii de familii din România. Ministerul Muncii anunță că vin banii de la Uniunea Europeană
stirilekanald.ro
„Crema este magistrală, este făcută în laborator” Ancuța Cîrcu răspunde acuzațiilor că ar fi vândut ilegal creme cu mercur: „Sunt femei care nu sunt emancipate”
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume