Ministrul Economiei şi cel al Finanţelor, chemaţi la Guvern pentru a discuta cu Ponta

Ministrul Economiei şi cel al Finanţelor au venit la sediul Guvernului, pentru a avea o nouă discuţie cu premierul Victor Ponta legat de situaţia de la Oltchim.
Romania TV
01 oct. 2012, 14:31
Ministrul Economiei şi cel al Finanţelor, chemaţi la Guvern pentru a discuta cu Ponta

Luni dimineaţa, premierul s-a mai întâlnit cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Şerban Pop, pentru discuţii pe aceeaşi temă.

Dan Diaconescu a declarat luni că până în prezent nu au avut loc „discuţii reale” privind preluarea acţiunilor la Oltchim şi că va acţiona statul în judecată dacă va fi eliminat de la negocieri.

Patronul OTV a afirmat totuşi că a avut loc „o schimbare de situaţie” şi că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzaţii aduse lui Diaconescu.

Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Acesta a spus că Daniel Chiţoiu i-a prezentat scuze în numele Guvernului pentru faptul că săptămîna trecută din partea Executivului au fost lansate o serie de acuzaţii.

Patronul OTV a adăugat că nu este obligat să semneze luni, 1 octombrie, contractul pentru achiziţia de la stat a pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim.

„Termenul final pentru plata banilor din contract, a celor 45 de milioane euro, este14 februarie 2013, dar noi vrem să dăm banii mai devreme, dacă ne înţelegem. Termenul pentru semnarea contractului nu este de zece zile, nu scrie nicăieri. Teoretic, putem da banii până în 14 februarie. Eu m-am angajat să plătesc la semnare, dar nu sunt obligat să semnez în zece zile”, a continuat el.

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, i-a cerut lui Diaconescu să prezinte o dovadă că dispune de cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru acţiuni.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Joi seară, Victor Ponta a declarat că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce a pățit Paula Badosa după ce a ieșit din top 100 WTA. Puțini se așteptau la asta
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. România a pierdut un fost jucător şi antrenor. A câştigat de 8 ori campionatul cu Steaua
Playtech.ro
Carnea mai sănătoasă care înlocuiește mielul pe masa de Paște. Tot mai mulți români o aleg
Adevarul
Viktor Orbán se îndreaptă spre înfrângere. Săptămâna care a zguduit politica din Ungaria: corupție, spionaj și banii rușilor
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă și copilul ei de un an au fost găsiți fără suflare într-un lac. Cum au arătat ultimele clipe din viața lor
iamsport.ro
E convins că FCSB urmează să se desființeze: ”Se pune lacătul după ce Steaua va câștiga acel proces! Finanțatorul echipei din Popești Leordeni a recunoscut și el”
MediaFlux
Fiica lui Brigitte Pastramă, de nerecunoscut după operațiile estetice. Cum arată în 2026
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj