Ministrul Educației, Mihai Damian, critici legate de noua lege a salarizării: „Este doar un gest politic”

Ministrul Educației, Mihai Damian, a declarat că noua lege a salarizării nu este, momentan, un proiect, ci doar o inițiativă apărută în spațiul public mai degrabă ca un gest politic.
Giorgiana Amarie
30 apr. 2026, 13:00
Ministrul Educației, Mihai Damian, critici legate de noua lege a salarizării:

Ministrul Educației, Mihai Damian, a vorbit, recent, că noua lege a salarizării reprezintă doar o inițiativă. Totodată, oficialul a explicat ce măsuri vor fi luate pentru susținerea financiară a profesorilor și a venit cu clarificări legate de greva generală cu care amenință sindicatele.

„Discutăm despre un proiect  care a apărut în spațiul public mai degrabă ca un gest politic, nu ca un gest administrativ. Probabil că, în acest context politic s-a simțit nevoia să se spună că am finalizat ceva. Apoi, constat că nu se recunoaște acest proiect ca fiind proiectul Ministerului Muncii. Eu am întrebat la minister și mi-au spus că au șapte variante și că nu este, deocamdată, nici una agreată cu Ministerul de Finanțe”, a spus el.

Mihai Damian susține că un proiect nu poate fi lansat public fără consultarea cu ministerul cel mai vizat de măsurile care ar urma să fie adoptate.

„Nu poți să lansezi un proiect public fără să-l discuți cu Ministerul Educație și Cercetării, care are aproximativ o treime dintre angajații cărora tu le stabilești salariile”.

Ministrul a menționat că, înainte de a lansat astfel de propuneri, ar trebui să existe mai multe discuții care să vizeze principiile de bază ale proiectului.

Ministrul Educației, Mihai Damian: „Aș prefera să se dezbată public aceste principii”

„Principiile pe care au dorit să construiască acest proiect au fost să introducem sporuri și indemnizații în salariul de bază”, a spus el pentru Libertatea.

Totuși, trebuie analizat dacă măsurile sunt valide, mai susține ministrul.

„Trebuie văzut dacă salariul actual, plus aceste sporuri și indemnizații, conduc sau nu la salariul de bază propus în noua lege. Deci, înainte de a discuta despre un proiect care nu este momentan recunoscut, aș prefera să se dezbată public aceste principii. Suntem de acord ca un salariu de bază să includă și aceste sporuri, tocmai pentru a nu apărea diferențieri între diversele domenii? Suntem de acord să existe o diferențiere pe bază de performanță, poate nu neapărat o sumă fixă, iar apoi să discutăm despre sumele pe care le avem la dispoziție suplimentar pentru aceste salarii?”, a adăugat el.

Ce spune ministrul Educației despre proteste și grevă

Ministrul a vorbit și despre sindicatele care amenință cu grevă generală la finalul lunii mai, susținând că îi înțelege pe oameni, dar că, într-un fel sau altul, deficitul trebuie acoperit.

„Mă bucur să-mi văd colegii, indiferent de situația în care ne aflăm. Și în urmă cu trei ani de zile am fost alături de ei. Deci, din acest punct de vedere, înțeleg foarte bine revendicările dumnealor. Pe de altă parte, ne aflăm într-o situație în care, prin deciziile eronate luate în ultimii ani, România a ajuns la un deficit foarte mare, de peste 9%. În momentul de față, încercăm să recuperăm acest deficit”, a mai spus el.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
Logodnica lui Daniel Bîrligea a postat primele imagini cu rochia de mireasă! Cum se pregătește de marele eveniment. Foto
Capital.ro
Bonusuri de performanță pentru angajații ANAF și ai Vămii. Cum vor fi acordate recompensele
Playtech.ro
Experimentul care arată câți bani poate economisi o familie într-o lună dacă gătești acasă. Obiceiul simplu care poate salva sute de lei
Adevarul
Ștefan Popescu: Incidentele cu drone se vor repeta. România are nevoie de o strategie, nu doar de proteste diplomatice
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Victor Becali a dezvăluit de ce nu va mai reveni Cristi Borcea vreodată la Dinamo: ”Are nevoie”
MediaFlux
Ce face Klaus Iohannis după ce a plecat de la Cotroceni. Un lider liberal dezvăluie adevărul
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România