Ministrul Energiei îi contrazice pe specialişti: Gazele nu se vor scumpi la iarnă

Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat, joi, că gazele naturale nu vor fi mai scumpe la iarnă, chiar dacă specialiştii avertizează că majorarea preţului petrolului va duce şi la creşterea facturilor la gaze.
Romania TV
07 iun. 2018, 07:47
Ministrul Energiei îi contrazice pe specialişti: Gazele nu se vor scumpi la iarnă

Ministrul a participat la conferinţa „Eficienţa energetică, prioritate în combaterea sărăciei energetice şi asigurarea energiei pentru toţi”, în cadrul preşedinţiei române a Cartei Energiei. La plecare, Anton a fost întrebat de jurnalişti care este strategia României de a proteja consumatorii vulnerabili de creşterea preţului gazelor, aşteptată pentru următoarele luni. „Nu-i adevărat”, a răspuns ministrul, refuzând să-şi argumenteze opinia, scrie Agerpres.

Aceasta deşi preţul gazelor este direct dependent de cel al ţiţeiului, iar cotaţiile barilului au ajuns în această perioadă la maximul ultimilor patru ani. Fluctuaţiile barilului se reflectă şi în preţul gazelor, cu un decalaj de 6-9 luni, astfel că întreaga piaţă de energie se pregăteşte şi pentru majorarea preţului gazelor iarna viitoare.

„Tot ce s-a discutat aici a fost despre protecţia consumatorilor vulnerabili, la dezvoltarea energiei. Noi ca stat îi protejăm prin nişte hotărâri pe care le avem deja în legislaţie şi care le oferă un cuantum minim de energie şi suport pentru încălzire”, a mai spus Anton.

Mai mult, ministrul i-a contrazis pe jurnaliştii care i-au amintit că în România nu există încă noţiunea de „consumator vulnerabil” de energie şi gaze, astfel că aceştia nu sunt protejaţi. „Avem şi lege, şi strategie”, a răspuns ministrul.

Însă nici Strategia energetică a României 2017-2035 nu este încă finalizată. Ea se află de mai mulţi ani în stadiul de elaborare, iar ministrul a promis în trecut că acest document va fi gata până la finele anului.

La finele lunii mai, Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, declara că preţul gazelor pe piaţa românească, atât cele de producţie internă, cât şi cele de import, va creşte semnificativ iarna următoare, ca urmare a majorării cotaţiilor petroliere.

„În România, preţul gazelor de import este legat de cotaţiile ţiţeiului, care au crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că ne aşteptăm ca preţul pentru iarnă să crească semnificativ, asta este clar. Importul de gaze va avea un impact şi în preţul final”, a spus oficialul companiei de gaze.

În plus, întrucât nu există o competiţie adevărată pe piaţă, fiind doar doi producători interni, preţul gazelor autohtone va tinde să crească şi el spre cel de import.

„Există un risc mare ca preţul de producţie internă plus tariful de înmagazinare să ajungă la nivelul preţului de import”, a susţinut Hajdinjak.

El a arătat că, deja, iarna trecută preţul gazelor de import a fost cu 20% mai mare decât în iarna anterioară, ca urmare a creşterii cotaţiilor petroliere.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat