Ministrul Finanţelor, veşti proaste pentru 5 milioane de seniori: Cred că este prematur să discutăm despre dezgheţarea pensiilor, în acest moment

Trebuie să schimbăm modul în care am făcut în trecut creşteri de salarii şi creşteri de pensii, fără să avem sursele spune ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare.
Viorel Dobran
23 feb. 2026, 08:31
Ministrul Finanţelor, veşti proaste pentru 5 milioane de seniori: Cred că este prematur să discutăm despre dezgheţarea pensiilor, în acest moment

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică, despre o posibilă dezgheţare a pensiilor, că este prematur să discutăm despre o astfel de măsură, în acest moment, el adăugând că trebuie să schimbăm modul în care am făcut în trecut, creşteri de salarii şi creşteri de pensii, fără să avem sursele.

”Cred că este prematur să discutăm despre dezgheţare (n.r. pensiilor) în acest moment. Îmi doresc foarte mult să fim în situaţia în care, pe baza evoluţiilor lunare, pe baza execuţiei bugetare (…) să putem arăta o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei din care am venit. Altfel, ar fi doar promisiuni sau angajamente. Probabil foarte mulţi români s-au săturat, pentru că au avut foarte multe astfel de promisiuni, de-a lungul anilor, promisiuni care s-au dovedit nesustenabile şi nu vreau să fac un astfel de angajament. Evident că îmi doresc şi evident că ne dorim această dezgheţare, dar trebuie să o facem într-un mod sustenabil. Trebuie să schimbăm modul în care am făcut-o în trecut, să facem creşteri de salarii şi creşteri de pensii, fără să avem sursele pentru aceste creşteri”, a spus ministru Alexandru Nazare, la TVR INFO.

Ministrul Finanţelor a precizat că astfel de decizii au efecte negative. ”Nu cred că are rost să ne întoarcem la situaţia în care am fost înainte”, a subliniat el.

Despre protestele anunţate de mai multe categorii profesionale, ministrul Finanţelor a arătat că această decizie a fost luată în coaliţie în vara anului trecut.

”Fără această îngheţare nu reuşim să ne atingem ţinta de deficit în 2026. Din nefericire, au fost creşteri succesive, ani la rând, nesustenabile. Este greu de crezut că în 2026, în interiorul bugetului acestui an, putem opera dezgheţări. Dar, evident, pe măsură ce înaintăm în an şi situaţia se îmbunătăţeşte, lucrurile se pot discuta. Dar nu suntem încă acolo şi ar fi prematur să discutăm acest subiect astăzi”, a ţinut să arate ministrul.

EXCLUSIV Veste uriașă pentru pensionari! Florin Manole, despre noul prag de 3.000 de lei. Se dau bani în plus și pentru pensionarii militari

Nazare: Noi nu am spus, în urmă cu şase luni, când am preluat guvernarea, că inflaţia va scădea brusc. Am spus că va dura cel puţin un an până când vor apărea primele semne. Şi undeva în această vară, în iulie-august, vom avea o scădere a inflaţiei

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seară, despre o scădere a inflaţiei, că ei nu au spus, în urmă cu şase luni, când au preluat guvernarea, că inflaţia va scădea brusc, ci că va dura cel puţin un an până când vor apărea primele semne şi undeva în această vară, în iulie-august, vom avea o scădere a inflaţiei.

”Inflaţia va intra pe un trend de decelerare, din vară. Nu vreau nici să cresc aşteptările, nici să minimizez situaţia. Inflaţia, într-adevăr, va fi persistentă până atunci. Dar noi nu am spus, în urmă cu şase luni, când am preluat guvernarea, că inflaţia va scădea brusc. Am spus că va dura cel puţin un an până când vor apărea primele semne. Şi undeva în această vară, în iulie–august, vom avea o scădere a inflaţiei, care, după prognoza BNR, va merge spre 4% la final de an” a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la TVr INFO. El a precizat că astfel, ”finalul acestui an ne va prinde cu un alt trend al inflaţiei, care va reintra spre intervalul de referinţă”. Întrebat dacă există riscul unui puseu inflaţionist, după liberalizarea pieţei gazelor, ministrul Finanţelor a arătat că prognoza BNR deja a inclus acest efect ”Aici sunt decizii care se vor lua tot în coaliţie şi, în funcţie de ele, vom vedea care sunt efectele în privinţa liberalizării pieţei gazelor. În momentul în care vom avea decizii, vom putea evalua dacă va fi sau nu acest lucru. Dar eu cred că prognoza BNR deja a inclus acest efect. Iar prognoza BNR nu prevede un puseu inflaţionist în aprilie,” a subliniat Alexandru Nazare.

Pensii 2026. „Cămătărie” la pensii, o banală adeverinţă de vechime ajunge să coste peste 3.500 de lei. Exemple de calcul

Ministrul Finanţelor: Nu avem această ipoteză de creştere a TVA-ului pentru 2026 şi nu avem alte taxe proiectate pentru acest an

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat dumică seară că nu are această ipoteză de creştere a TVA-ului pentru 2026 şi nici alte taxe proiectate pentru acest an. El a amintit că problemele din anii trecuţi au plecat, practic, din construcţia bugetară iar anul trecut s-au epuizat bugetele de salarii la anumite agenţii şi ministere şi nu eram nici măcar în toamnă.

”Am spus-o, cred, în fiecare lună a anului trecut, şi în septembrie, şi în octombrie, şi în noiembrie, şi în decembrie, şi o spun şi astăzi: nu avem această ipoteză de creştere a TVA-ului pentru 2026. Nu am operat cu această ipoteză în proiecţia bugetară care este în lucru astăzi şi nu avem alte taxe proiectate pentru 2026. Toate aceste lucruri iau în calcul faptul că măsurile adoptate anul trecut vor fi suficiente în acest an, în 2026, bineînţeles, alături de disciplina fiscal-bugetară, care este absolut necesară, astfel încât să ajungem la 6,2, a spus ministrul Finanţelor, la TVR INFO. 

Întrebat dacă exclude complet o majorare a TVA, Alexandru Nazare a reiterat că nu a luat în calcul această variantă, în construcţia bugetară.

„Nu am luat în calcul o astfel de creştere la construcţia bugetului”, a dat el asigurări.  ”Ne străduim foarte mult să construim un buget responsabil. Un buget responsabil înseamnă cheltuieli evaluate corect, nu subevaluate, şi venituri evaluate corect, nu supraevaluate”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Nazare a explicat că la predictibilitate ajungem prin construcţia unui buget corect. ”Problemele din anii trecuţi au plecat, practic, din construcţia bugetară. Printr-o construcţie bugetară corectă putem asigura faptul că, în cursul anului, cu cât estimăm banii mai bine şi cu cât îi proiectăm mai bine – vă amintiţi că anul trecut s-au epuizat bugetele de salarii la anumite agenţii şi ministere şi nu eram nici măcar în toamnă – deci, cu cât le proiectăm mai bine, cu atât nu vom avea surprize în partea a doua a anului sau la mijlocul anului”, a adăugat ministrul Alexandru Nazare.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Și-a înșelat soția, iar acum are parte de un nou eșec. Ce se întâmplă în viața celebrului milionar
Capital.ro
Câinele vecinului latră noaptea și nu te lasă să dormi. Ce poate face asociația și când trebuie chemată Poliția
Playtech.ro
Turcia a mărit drastic amenzile rutiere în 2026. Ce trebuie să știe românii care merg cu mașina
Adevarul
Noi dezvăluiri despre viața ascunsă a cuplului Macron. Brigitte Macron, „foarte geloasă“ pe femeile „prădătoare” din jurul președintelui
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
A rostit numele antrenorului care ar urma să îl înlocuiască pe Baciu la FCSB: ”El va sta doar la baraj”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Avertisment privind veniturile seniorilor: Sistemul public de pensii nu va mai fi capabil să facă față plăților de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi