Ministrul Justiţiei, prima reacţie despre dosarele lui Traian Băsescu şi dosarul Revoluţiei VIDEO

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a vorbit pentru prima oară despre dosarele fostului preşedinte Traian Băsescu, dar şi despre cele ale Revoluţiei şi Mineriadelor.
Romania TV
08 feb. 2016, 16:15
Ministrul Justiţiei, prima reacţie despre dosarele lui Traian Băsescu şi dosarul Revoluţiei VIDEO

Raluca Prună a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, că nu se poate pronunţa, în calitate de ministru al Justiţiei, pe tema dosarelor aflate în mâna procurorilor sau pe mesele instanţelor de judecată.

Ministrul a răspuns astfel când a fost rugată de jurnalişti să comnteze pe marginea dosarelor penale ale fostului preşedinte Traian Băsescu. „Eu, ca ministru, sau oricare altă persoană care ocupă vremelnic funcţia de ministru al Justiţiei, nu mă pot pronunţa. Parchetele trebuie să trateze aceste dosare cu oarecare celeritate”, a spus Raluca Prună.

Ministrul Prună a menţionat că a cerut Parchetului General o informare cu privire la dosarele Revoluţiei şi mineriadelor, pe marginea cărora de asemenea a refuzat să comenteze: „Eu ca ministru nu pot să am opinii cu privire la ceea ce fac procurorii şi la măsuri luate de procurori. Eu personal am cerut Parchetului General încă de acum o lună să îmi dea o listă cronologică cu perioadele în care dosarul (revoluţiei, n.r.) a fost în lucru şi în care nu a fost în lucru, astfel încât, în calitatea mea de ministru, să pot să-mi fac o părere cu privire la procedură şi nu la altceva, pentru că pe conţinut ministrul, oricare ar fi acesta, nu are dreptul a se pronunţa”.

Prioritățile Ministerului Justiției și calendarul de măsuri, discutate cu senatorii PSD

Prioritățile Ministerului Justiției, calendarul de măsuri care vor fi luate în perioada următoare, precum și ultimul raport MCV au stat luni în centrul discuțiilor dintre ministrul Raluca Prună și senatorii PSD.

„Am primit și sugestii și sper eu ca aceasta să fie numai prima întâlnire, nu și ultima”, a declarat, la finalul întâlnirii de la Senat, ministrul Justiției.

Întrebată dacă a fost discutată procedura de selecție a procurorului general, Raluca Prună a arătat că aceasta nu a fost încă demarată. „Nu, încă nu am demarat această procedură. Imediat ce o să urmeze veți afla, pentru că în mare parte criteriile vor fi făcute publice. Evident că, fiind în situația în care mandatul fostului procuror general a fost întrerupt mai repede decât la termen, procedura aceasta va privi numai ocuparea funcției vacante de procuror general. Va fi un mandat de trei ani, numai că declanșez procedura pentru ocuparea acestei funcții mai repede, pentru că acum această funcție este vacantă, nu este cazul celorlalte funcții„, a explicat ministrul.

Raluca Prună a adăugat că discuțiile cu parlamentarii PSD au vizat, în linii generale, și ultimul raport MCV. „Împărtășesc punctul de vedere al unora dintre senatori, care este de altfel și punctul de vedere al Guvernului, că, la 9 ani după instituirea mecanismului, (…) suntem cu toții de acord că trebuie creat un orizont de așteptare scurt pentru ridicarea acestui mecanism. Tehnic acest lucru se poate face printr-o serie de rapoarte pozitive ale Comisiei. Reamintesc faptul că raportul publicat pe 27 ianuarie este al treilea dintr-o serie de rapoarte pozitive și, sigur, apoi mai există etape de procedură – un raport oral care va avea loc în luna iunie. Și, sperăm ca, odată cu acest raport oral, Comisia să fie în măsură să stabilească un calendar realist și cu termene clare pentru ridicarea mecanismului. Însă, pentru ca mecanismul să poată să fie ridicat, România trebuie să facă dovada că toate acele obiective, nu multe, dar mai sunt câteva, pe care încă nu le-a realizat, trebuie să facă progrese„, a precizat aceasta.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
Șeful MApN a făcut anunțul mult așteptat de Gigi Becali și FCSB: „Ultima decizie luată!”
Capital.ro
Ajutor financiar pentru pensionari. Se acordă până la 1.000 de lei. Ce pregătește Guvernul. Cine primește banii
Playtech.ro
Ce salariu are un dascăl în 2026. Suma pe care o încasează ajutorul preotului
Adevarul
Ieftinirile de la pompă, doar o „iluzie” - Motorina de 11 lei devine inevitabilă în aprilie. De ce eșuează măsurile Guvernului
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Când au divorțat, de fapt, Valentin Sanfira și Codruța Filip. Detaliul care schimbă tot: „Pe 14 februarie erau încă împreună”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mașină a fost complet strivită în urma accidentului în lanț de pe A2. Două TIR-uri au fost pulverizate și o persoană a scăpat miraculos
iamsport.ro
Două echipe din SuperLiga, distruse de fostul finanțator din fotbalul românesc: ”Fasolari fără șuncă în ciorbă, se vedeau campioane până mai ieri! Vai de voi, mămăligilor”
MediaFlux
Banii înapoi pentru profesori. Ministerul Educației începe plata diferențelor salariale restante
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj