Ministrul Mihnea Costoiu s-a întâlnit cu administratorul NASA

Ministrul Delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică si Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu a fost primit de domnul Charles Bolden, administratorul NASA, în cadrul vizitei în Statele Unite pe care o întreprinde oficialul român. La întrevedere a luat parte şi Marius-Ioan Piso, directorul general al Agenţiei Spaţiale Române.
Filip Stan
10 ian. 2014, 11:17
Ministrul Mihnea Costoiu s-a întâlnit cu administratorul NASA

Pe agenda discuţiilor au figurat oportunităţile de cooperare dintre cele două state. Reprezentanţii României au prezentat progresele înregistrate de România în domeniul cercetării spaţiale, ca urmare a implicării în programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene, precum şi iniţiativele majore de cercetare în care România este implicată. Discuţiile au abordat şi problema cooperării dintre Agenţia Spaţială Română şi NASA în proiecte de explorare interplanetară, al aplicaţiilor pentru agricultură sau pentru monitorizarea dezastrelor.
Partea americană a subliniat prin intermediul administratorului Charles Bolden disponibilitatea de a sprijini proiectele de cercetare spaţială ale României, prevăzute de strategia de cercetare a României pentru perioada 2014-2020.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT