Ministrul olandez de Justiţie: Ceea ce este nenegociabil pentru fiecare stat membru al UE este principiul anticorupţiei

Întrebat dacă, în opini sa, este posibilă încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare în mandatul actualei Comisii Europene, Ferdinand Grapperhaus a precizat că Olanda a fost întotdeauna dornică să ofere expertiză şi asistenţă pentru ca România să facă progrese şi să aibă un sistem judiciar care să funcţioneze cu adevărat în folosul cetăţenilor, care să dea tuturor şanse egale la prosperitate şi oportunităţi.
Ileana Popescu
11 feb. 2019, 14:35
Ministrul olandez de Justiţie: Ceea ce este nenegociabil pentru fiecare stat membru al UE este principiul anticorupţiei

„Suntem de părere că România a făcut paşi admirabili în ultimii 10 ani către un stat de drept solid. Cu toate acestea, aşa cum a subliniat şi Comisia, în ultimii ani s-au făcut totuşi nişte paşi înapoi. E ca atunci când un cal e pe punctul să termine cursa şi ezită înainte să sară peste ultimul obstacol. Noi credem că trebuie să ne ajutăm reciproc. În decembrie, înainte ca România să preia preşedinţia, am avut o discuţie cu ministrul Toader şi i-am spus că noi ne dorim foarte mult să continuăm schimbul bilateral de expertiză. Dar ceea ce este nenegociabil pentru fiecare stat membru al UE este principiul anticorupţiei, să aveţi un sistem independent de justiţie, care să se poată uita la mine, un membru al executivului, ministru al Justiţiei şi să mă judece independent şi să judece întregul sistem independent”, a subliniat ministrul olandez.

El a precizat că, având în vedere că a fost profesor de drept european, chiar şi-a făcut timp să citească rapoartele făcute de Comisia de la Veneţia şi GRECO şi legile justiţiei criticate în aceste documente. „Şi cred că, aşa cum am spus şi mai devreme, este absolut necesar să se facă paşi suplimentari ca să ne asigurăm că aveţi un sistem judiciar independent, cu legi privind corupţia care chiar funcţionează, care să îi convingă pe cetăţenii ţării de existenţa unui sistem de justiţie funcţional şi independent”, a adăugat acesta.

Întrebat când crede că va fi România membră a spaţiului Schengen, ministrul olandez de Justiţie a declarat: „Noi ne-am exprimat îngrijorările şi cu siguranţă că acum, când Comisia a remarcat un uşor regres în ultimii ani, am spus că trebuie să facem un efort pentru a îndrepta lucrurile: să aveţi un sistem judiciar independent, un sistem legislativ funcţional în privinţa corupţiei. Pentru asta este important să lucrăm împreună. Noi am spus întotdeauna că Schengen este un sistem foarte important, dar şi unul fezabil, deci ca să se aplice tuturor trebuie să fim siguri că se fac şi acei ultimi paşi. Şi sunt convins că putem ajunge acolo. Iar Olanda poate fi acel prieten care spune că încă mai sunt lucruri de făcut, dar cred că este mai bine decât să fim lipsiţi de spirit critic şi lucrurile să rămână în stadiul actual”.

Despre candidatura Codruţei Kovesi la funcţia de procuror-şef european, Ferdinand Grapperhaus a spus: „Cred că e un pas foarte mare înainte că există un astfel de candidat. Încă nu am luat o decizie, pentru că evident trebuie să discutăm toate aspectele, dar sunt foarte optimist pentru că România vine cu un candidat atât de puternic”.

Ministrul olandez a fost întrebat dacă este la curent cu cariera Codruţei Kovesi.

„I-am studiat CV-ul, care este impresionant, aşa cum au şi ceilalţi doi candidaţi. Persoanele care sunt luate în considerare pentru astfel de poziţii au o carieră juridică foarte bună, nu există îndoieli în această privinţă”, a precizat Grapperhaus.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte