Ministrul Oprea: În România am devenit mai complicaţi decât alte state europene, pentru că am uitat să legiferăm corect câteodată

În România am devenit mai complicaţi decât cei din alte state europene, deoarece, de foarte multe ori se legiferează pentru cazuri izolate şi nu pentru cei peste 90% dintre întreprinzătorii care se conformează voluntar şi care reprezintă povestea de succes, a declarat marţi ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, la dezbaterea "12 ani în UE. Evoluţie sau involuţie?", organizată de către Societatea Academică din România (SAR).
Romania TV
15 mai 2018, 19:07
Ministrul Oprea: În România am devenit mai complicaţi decât alte state europene, pentru că am uitat să legiferăm corect câteodată

„Există azi un grup de lucru la nivelul Guvernului condus de doamna premier Viorica Dăncilă şi care are un dialog cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României, acolo unde este prezent atât capitalul românesc cât şi cel străin, tocmai pentru a simplifica real şi este un dialog permanent, inclusiv cu Comisia Europeană. Din păcate, în România, am devenit noi mai complicaţi decât alte state europene, pentru că am uitat să legiferăm corect câteodată, în ideea în care luăm cazuri izolate de foarte multe ori, legiferăm pentru ele şi uităm de cei aproape 90% dintre întreprinzători care se conformează voluntar şi care îşi plătesc taxele şi impozitele la zi, fără să fie obligaţi şi care au avut controale ale ANAF şi care sunt şi azi în regulă. Ar trebui să legiferăm în principal pentru aceştia, care reprezintă marea majoritate şi care reprezintă povestea de succes. Povestea de succes din păcate în România este puţin spusă pentru că aşa am învăţat „good news no news”. Mă încăpăţânez să spun că start-up nation are poveşti de succes. Este dificil, dar le prezentăm şi-mi doresc ca această poveste de succes să fie realitate pentru că ea există în România”, a afirmat Oprea.

El a subliniat că atunci când povestea de succes va fi în mintea tinerilor care aplică în prezent în start-up nation şi „care vin să trezească spiritul antreprenorial şi creativitatea şi spiritul de inovare”, atunci într-adevăr vom putea spera că vor veni şi spre administraţia publică, să crească capacitatea administrativă a statului român şi, în acelaşi timp, să rămână în ţară, „pentru că efortul de educare este un efort comun, pe care îl plătim toţi”.

Pe de altă parte, ministrul pentru Mediul de Afaceri a vorbit şi despre Legea prevenirii, subliniind că site-ul prevenire.gov.ro este funcţional de trei săptămâni şi acesta uşurează înţelegerea acestei legi.

„Legea prevenirii azi este funcţională. Ultima chestiune cerută de lege: site-ul prevenire.gov.ro este funcţional de trei săptămâni, cel puţin. Invit mediul de afaceri să-l acceseze. Uşurează înţelegerea acestei legi, pentru că acolo avem 400 de articole din 70 de legi. Altfel ar fi foarte greu să ştim când un organ de control vine la un agent economic dacă lucrurile acelea sunt în Legea prevenirii sau nu. Această lege în primul rând trebuie să schimbe o percepţie şi o relaţie între stat şi antreprenor.(…) Şi lucrul acesta ca demers şi exerciţiu de a schimba percepţii îl fac împreună cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, mergând în ţară şi având în aceeaşi sală mediul de afaceri cu ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală n.r.). Culmea, nu s-au bătut, nu s-au certat, dar dialogul a fost foarte important pentru că au înţeles şi unii şi alţii cum sunt privite lucrurile”, a explicat Radu Oprea.

Ministrul a precizat, totodată, că inovarea este foarte importată, adăugând că în acest sens a fost lansat un proiect pilot pentru mediul de afaceri privind digitalizarea prin vouchere.

„Cred că este foarte important să ştim să aducem acele elemente de inovare întotdeauna. Am lansat pentru mediul de afaceri un nou proiect pilot, care înseamnă digitalizare prin vouchere. 3.000 de euro pentru firmele care doresc să pornească de la analiză la partea de prezentare cu site-uri, la partea de soft, hard, semnătură electronică, pentru că importantă este discuţia, dialogul şi conştientizarea că într-adevăr avem nevoie în această perioadă în care vorbim despre industria 4.0 să ştim că folosim toate oportunităţile pe care ni le oferă spaţiul digital şi mediul online, inclusiv pentru partea de debut, pentru start-up, pentru că, azi, orice microîntreprindere poate să devină o micromultinaţională, ţinând cont de oportunităţile de pe pieţele externe pe care ni le dă mediul online”, a mai spus Oprea.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Adevărul despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova: „Există interes, dar NU de la PAOK!”
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu facturile la energie în această toamnă? Ilie Bolojan explică efectele crizei din vară
Playtech.ro
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii și persoanele cu dizabilități
Adevarul
O doctoriță româncă spulberă mitul eficienței nemțești: „E ca în România, mergi pe recomandări și cunoștințe”
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ALERTĂ! Tânăra din imagine este căutată de POLIȚIE după ce a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Volodimir Zelenski. Putin spune adevărul despre incidentul cu avionul președintelui Ucrainei
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului