Ministrul Transporturilor către constructorii de autostrăzi: Dacă se constată întârzieri, nu vom ezita să reziliem contractele

Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, i-a avertizat, joi, pe constructorii de autostrăzi, că le vor fi reziliate contractele dacă vor fi constatate întârzieri din vina lor, potrivit unui comunicat primit de la minister.
Iulian Tudor
14 feb. 2019, 16:03
Ministrul Transporturilor către constructorii de autostrăzi: Dacă se constată întârzieri, nu vom ezita să reziliem contractele

Rovana Plumb şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-au întâlnit, joi, cu reprezentanţii celor mai importante companii de construcţii din domeniul infrastructurii rutiere.

Principalele probleme semnalate de către antreprenori se referă la mecanismele birocratice care împiedică realizarea cu celeritate a lucrărilor contractate, iar cele mai des întâlnite cauze ale întârzierilor sunt perioadele de timp lungi pentru emiterea autorizaţiilor de construire, lipsa culoarelor de expropriere la începerea lucrărilor, litigiile ce apar în legătură cu exproprierile şi întârzierile înregistrate la decontarea lucrărilor realizate.

Plumb consideră că un dialog cu constructorii reprezintă o soluţie în rezolvarea problemelor întâmpinate, dar i-ar avertizat că le vor fi reziliate contractele dacă vor fi constatate întârzieri din vina lor.

„Autostrăzile cred că sunt printre cele mai discutate subiecte de către români. Şi din păcate nu într-un sens pozitiv. De aceea cred că dialogul cu dumneavoastră, cei care construiţi infrastructura ţării, este soluţia de a grăbi lucrurile, de a găsi împreună răspunsuri la problemele pe care le întâmpinaţi. Ca să avem un dialog constructiv şi eficient, vă cer ca în cazul oricărei soluţii pe care o găsim împreună, aşa cum noi – Ministerul Transporturilor şi companiile din subordinea noastră – ne vom îndeplini partea noastră, aşa şi dumneavoastră să vă să onoraţi partea ce vă revine. Totodată, nu vă ascund că, dacă se constată întârzieri din vina dumneavoastră nu vom ezita să reziliem contractele şi să activăm toate căile legale pentru recuperarea prejudiciului”, a spus Plumb.

Ministrul a subliniat că ministerul are bani pentru a dezvolta infrastructura, dar vrea lucrări de calitate şi efectuate rapid, pentru a avea şi un grad de absorbţie al fondurilor europene mai mare.

„Am cerut înfiinţarea de Comandamente permanente pentru monitorizarea proiectelor care contribuie la realizarea kilometrilor declaraţi. Din aceste Comandamente vor face parte: un reprezentant al Ministerul Transporturilor din partea direcţiei ce se ocupa de fondurile europene, un reprezentant al Autorităţii de Management – Programul Operaţional Infrastructura Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi un reprezentant al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Aceste persoane vor fi detaşate în teren. Nu vreau să mai găsim scuze, nici noi decidenţii, nici constructorii, proiectanţii sau alţi factori implicaţi în proiect”, a mai declarat Plumb.

Eugen Teodorovici a spus că, dacă în alţi ani bugetul Ministerului Transporturilor a avut de suferit, anul acesta, în proiectul de buget, a fost stabilită o creştere semnificativă a fondurilor.

„Anul 2019 este anul investiţiilor. Avem bani, dar nu avem o infrastructură aşa cum ne-o dorim. De aceea vă invităm să ne fiţi parteneri în construcţia de autostrăzi. Astfel câştigă şi românii, câştigă şi firmele dumneavoastră. Când a fost elaborat Programul de Guvernare, în domeniul transporturilor, unul dintre obiective a fost dezvoltarea infrastructurii şi susţinerea firmelor de construcţii. Prin sumele alocate de la bugetul de stat şi fondurile europene, prin măsurile de stimulare a firmelor din acest domeniu am îndeplinit toate elementele necesare care ţin de acest guvern”, a spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor le-a mai spus constructorilor că, dacă se vor confrunta cu o situaţie care să întârzie execuţia contractelor, să nu ezite să comunice cu autorităţile pentru a găsi o soluţie rapidă şi legală.

La întâlnire au participat şi secretarul de stat Dragoş Titea, directorul general CNAIR, Narcis Neaga, conducerea direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor şi Ministerul Finanţelor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ruptură între MM Stoica și Gigi Mustață: „Acolo s-a pus capacul!” Ce spune despre Bogdan Apostu la FCSB
Capital.ro
Gravidele pot beneficia de program redus la locul de muncă. Ce se întâmplă cu salariul și ce obligații are angajatorul
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România