Ministrul Transporturilor: „Metroul din Drumul Taberei se deschide cu călători pe 15 septembrie”. La ce oră este inaugurat

Ministerul Transporturilor a anunţat că s-au semnat toate documentele în urma cărora magistrala de metrou M5 Drumul Taberei va putea fi dată în funcţiune. Magistrala de metrou Drumul Taberei va fi dată în funcţiune marţi, începând cu ora 12:00, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, pe Facebook.
Romania TV
14 sept. 2020, 09:50
Ministrul Transporturilor:

„După ani de aşteptare, sunt bucuros să anunţ public că mâine, începând cu ora 12:00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcţiune. Ca să ajungem în această etapă nu a fost deloc uşor. A fost nevoie să depăşim, împreună cu colegii de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi implicit cu cei de Metrorex SA, o serie de bariere, începând de la cele birocratice, la cele administrative. Astfel, astăzi, putem spune că povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la bucuria pe care o împărtăşim alături de toţi bucureştenii, şi nu numai!”, a scris ministrul Lucian Bode, pe Facebook.

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a anunțat luni, în debutul ședinței de Guvern, că mâine linia de metrou din Drumul Taberei va fi deschisă pentru călători. „Mulți spuneau că nu suntem în stare”, a reacționat premierul Orban.

Metrorex anunţă că în prezent sunt în desfăşurare proceduri referitoare la punerea în funcţie a magistralei de metrou M5 Drumul Taberei iar acestea constau în configurarea sistemelor din faza de testare în cea de exploatare pentru instalaţiile de siguranţa circulaţiei şi informare călători, taxare, televiziune cu circuit închis şi comunicaţii, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Anterior, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a anunţat că membrii Comisiei Centrale de Recepţie la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 şi cei ai Comisiei de Punere în Funcţiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare şi, totodată, în trafic cu călători.

„După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători. Suntem acum în situaţia în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureştenii pot să folosească cel mai aşteptat mijloc de transport din această zonă, şi anume, metroul din drumul Taberei”, spunea ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Potrivit precizărilor Metrorex, în prezent se face predarea-primirea spaţiilor de la constructor la echipele Metrorex care vor asigura cu cei 900 de angajaţi exploatarea circulaţia şi mentenanţa în trei schimburi pentru toate specialităţile, inclusiv serviciul comercial şi cel de conducere a trenurilor. O altă activitate necesară constă în predarea obiectivelor de pază pe staţii şi interstaţii, de la firmele de paza ale constructorilor la cele care sunt sub contract cu Metrorex. De asemenea se predau toate spaţiile publice de la firmele de curăţenie ale constructorului, la cele contractate de Metrorex.

Pentru deschiderea magistralei de metrou M5, ultima activitate constă în înlocuirea trenurilor utilizate pentru probe cu cele pregătite în depou pentru circulaţia cu călători, precizează Metrorex.

Este necesară de asemenea configurarea sistemului de taxare permite accesul cu numerar şi card bancar la turnicheţi. Sunt realizate operaţiunile de transport valori şi alimentare a casieriilor şi a automatelor de vânzare AVC cu titluri de transport şi numerar pentru vânzare. Totodată se realizează atât prin sistemele de alarmare la efracţie cât şi cu personal, protecţia valorilor în fiecare staţie. POS-urile sunt achiziţionate de către banca care asigură suportul tehnic şi sunt în proces de configurare astfel încât să fie disponibilă şi vânzarea pe lângă numerar şi cu card bancar la casierie. La automatele de vândut cartele se poate achita cu numerar. Achitarea cu card bancar urmează să se implementeze cât mai curând posibil împreună cu banca suport. Este necesar a se realiza o soluţie de comunicaţie stabilă care presupune atât configurarea cât şi instalarea unor echipamente şi chei de criptare.

Metrorex mai arată că este preocupată şi de asigurarea semnalului GSM în scopul asigurării facilităţilor şi confortului pe care acest serviciu îl oferă tuturor utilizatorilor. Astfel, în aceasta perioadă, operatorii de telefonie mobilă au finalizat instalarea reţelelor de comunicaţii în subteran şi execută ultimele reglaje ale echipamentelor pentru acoperirea optimă privind semnalul de comunicaţie voce şi date pentru călătorii metroului.

Magistrala M5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Banii primiți în plus la pensie pot fi recuperați. Ce se întâmplă cu seniorii care nu îi pot returna
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte