Ministrul Transporturilor: Privatizarea CFR Marfă a avut loc „cu pistolul la tâmplă”

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, vineri, că privatizarea CFR Marfă a avut loc "cu pistolul la tâmplă", însă au fost respectate toate prevederile legale şi speră ca viitorul companiei să-l urmeze pe cel al Petrom, chiar dacă sunt transferate datorii de 100 de milioane de euro.
Iulian Tudor
21 iun. 2013, 12:23
Ministrul Transporturilor: Privatizarea CFR Marfă a avut loc

„Sunt dispus şi stau în faţa oricui contestă această privatizare, nu ne-am abătut absolut deloc de la litera şi spiritul legii”, a spus ministrul Transporturilor despre privatizarea CFR Marfă, potrivit Mediafax.

El a fost întrebat dacă a fost o privatizare „cu pistolul la tâmplă”, sub presiunea FMI.

„Da, a fost o privatizare cu pistolul la tâmplă, dar asta nu a înseamnat că am încălcat cu ceva legislaţia română sau orice tip de principii privind privatizarea”, a replicat Fenechiu.

Ministrul a susţinut că nu au nicio valoare contestaţiile companiilor în ceea ce priveşte procesul de privatizare, finalizat cu desemnarea Grup Feroviar Român, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, drept câştigător al licitaţiei.

Fenechiu a susţinut că nu crede că-şi permite cineva în România „să arunce 10 plus 18 milioane de euro aşa … nici măcar de dragul FMI”.

Ministrul Transporturilor a precizat că banii din privatizarea CFR Marfă vor intra în bugetul statului, prin Ministerul de Finanţe, pentru diminuarea deficitului.

„Eu mi-aş dori ca cei care au cumpărat CFR Marfă să dezvolte această companie şi statul în fiecare an să nu mai plătească de la buget subvenţii, ci să primească de la companie dividende. În momentul ăla abia cred că ne-am atins obiectivele”, a spus Fenechiu.

El a menţionat că statul, în calitate de acţionar minoritar la CFR Marfă, va trebui să vegheze asupra problemelor angajaţilor, asupra parcursului financiar al companiei.

„Eu mi-aş dori ca această companie să urmeze un viitor de tipul OMV şi nu de tipul Mechel”, a completat ministrul.

Fenechiu a afirmat că, în ceea ce priveşte parcursul financiar al CFR Marfă, corpul de control analizează activitatea acestei companii din 1996 până în 2012, analiza urmând să fie dată publicităţii.

Oficialul a precizat că reprezentanţii ministerului la Bruxelles au trimis scrisori de invitaţie la privatizarea CFR Marfă către toate marile companii din Europa, iar peste 12 companii şi-au manifestat intenţia de a participa la privatizare.

„Din nefericire, anul 2012 a fost un an prost pentru transportul de marfă din Europa, multe companii au terminat anul pe pierderi şi există reglementări clare în ţările membre că atunci când nu ai profit nu ai dreptul să faci investiţii în anul următor”, a explicat Fenechiu, menţionând că GFR a îndeplinit inclusiv condiţiile iniţiale din caietul de sarcini din prima procedură de privatizare.

Fenechiu a susţinut că în prezent CFR Marfă mai are datorii de aproximativ 100 de milioane de euro, pe care le va prelua GFR.

În plus, ministrul a fost întrebat dacă există garanţii asupra promisiunilor făcute de GFR pentru viitoare investiţii în CFR Marfă. „Nu, atât timp cât în caietul de sarcini nu sunt cerute, nici nu pot să cer garanţii. Aceasta este o acţiune pe care şi-a asumat-o de bună voie investitorul. Nu pot să-i cer garanţii. Dacă va face sau nu va face aceste investiţii rămâne de văzut, dar nu erau condiţii în caietul de sarcini”, a răspuns Fenechiu.

Grup Feroviar Român, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu, a anunţat joi Fenechiu.

Grupul Feroviar Român va plăti integral preţul, după ce ministerul a respins cererea de plată în rate, iar contractul va fi semnat cel mai probabil săptămâna viitoare.

Termenul pentru plata acţiunilor este de maximum două luni de la semnarea contractului de privatizare.

Desemnarea unui câştigător până vineri, 21 iunie, în procesul de privatizare a CFR Marfă, a reprezentat o precondiţie pentru ultima evaluare a acordului cu FMI, programată pentru 26 iunie.

În ultima etapă a privatizării a participat doar Grup Feroviar Român, după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras.

Grup Feroviar Român este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de Stoica.

Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
Familia lui Constantin Covaciu, scandal pe locul de veci cu Dinamo. Unde va fi înmormântat maseurul decedat în accidentul de la Câmpulung?
Capital.ro
Seceta severă afectează alimentarea cu apă din Bihor. 15 localități au restricții la consumul de apă după ce debitele râurilor au scăzut puternic
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Bani pentru cei care fac economii la energie. Propunerea ANRE pentru consumatorii români
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România