Ministrul Agriculturii, despre recolta de grâu din 2020: Producţia medie este de 2,9 tone pe hectar, în scădere cu 40%

Ministrul Agriculturii a precizat că, la secară, producţia medie a fost de asemenea diminuată, fiind de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019.
Romania TV
04 aug. 2020, 11:20
Ministrul Agriculturii, despre recolta de grâu din 2020: Producţia medie este de 2,9 tone pe hectar, în scădere cu 40%

Producţia medie la grâu în acest an este de 2,9 tone pe hectar, în scădere cu 40% faţă de 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal, a declarat marţi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros.

„Cum ne-am aşteptat, cum am previzionat, atât din informaţiile luate de la fermieri, cât şi de la specialişti, sigur că seceta a afectat puternic culturile de toamnă, mai ales în zona de sud-est şi est a ţării. Cele mai accentuate scăderi de producţie sunt în Dobrogea deoarece această zonă a fost cea mai afectată. Compartimentul de statistică din minister a întocmit un raport comparativ şi am să vă spicuiesc câteva date care sunt mai relevante pentru că raportul este destul de vast. La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare – peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu – s-a recoltat până acum 89% din suprafaţă, producţia medie este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal. Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 – 5,6 milioane tone”, a menţionat Adrian Oros în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Ministrul Agriculturii a precizat că, la secară, producţia medie a fost de asemenea diminuată, fiind de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019.

„La orz, producţia medie este de circa 2,6 tone pe hectar faţă de 5 tone pe hectar în anul trecut, deci o scădere cu aproximativ 47%. La rapiţă, dacă producţia medie anul trecut a fost de 2, 3 tone pe hectar, anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. Şi aici s-a înregistrat o scădere semnificativă, din cauza secetei extreme care s-a instalat în toamna anului trecut, iar în acest an deşi în ultima perioadă au fost precipitaţii chiar din abundenţă, în anumite zone ale ţării şi mai ales în Dobrogea, în sudul Moldovei, sunt încă zone care sunt puternic afectate de secetă”, a mai spus Oros.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros, susţine marţi, o conferinţă de presă, la sediul ministerului.
Temele vizează rezultatele parţiale privind campania de recoltat la data de 3 august 2020 şi aprobarea unor noi reglementări fitosanitare pentru produsele vegetale.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România