Mircea Băsescu, AUDIAT la DNA. „Am fost chemat în calitate de SUSPECT. Fratele meu ştia că sunt şantajat”

Fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost audiat, joi, la DNA, în dosarul în care Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, zis "Bercea Mondial", l-a reclamat pentru trafic de influenţă. Fratele preşedintelui a declarat că a fost chemat în calitate de suspect. Potrivit Codului Penal, dacă are calitate de suspect, înseamnă că împotriva lui Mircea Băsescu s-a început urmărirea penală. 
Iulian Tudor
19 iun. 2014, 11:39
Mircea Băsescu, AUDIAT la DNA.

Mircea Băsescu a ajuns la sediul DNA după ora 18.00 şi a fost audiat mai bine de două ore, înainte de emiterea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore.

Fratele preşedintelui a făcut câteva declaraţii jurnaliştilor, înainte de a pleca din Constanţa spre Bucureşti.

Traian Băsescu a precizat, joi, că dacă fratele său a săvârşit ceva ilegal, va trebui să răspundă în faţa legii. Legat de această declaraţie, Mircea Băsescu a spus: „Mi se pare foarte normal ce a declarat Traian Băsescu. Ştia că sunt şantajat de mai multă vreme şi mi-a zis să mă adresez justiţiei„.

Întrebat de jurnalişti dacă i s-a cerut să intervină pentru scoaterea din puşcărie a lui Bercea Mondial, fratele preşedintelui a negat categoric. „În niciun caz nu am încercat să intervin pentru Sandu Anghel, nu am cerut niciun ban şi nu am luat niciun ban„, a spus Mircea Băsescu.

Ziariştii l-au întrebat pe acesta dacă a vorbit în ultimele ore cu Traian Băsescu, însă iniţial a evitat un răspuns, după care a spus că este „neesenţial„.

Potrivit unor surse România TV, deşi Mircea Băsescu spune ca a fost citat în calitate de suspect, fratele preşedintelui Traian Băsescu ar avea pentru moment calitate de făptuitor în dosarul privind un presupus trafic de influenţă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT