"Jurnalul este o non-carte, acesta fiind lucrul care nu se spune niciodată despre un Jurnal. Cine citeşte un jurnal ca pe un roman riscă să citească altceva. Un roman spre deosebire de un jurnal este o carte, care se dezvoltă în timp, într-un anumit fel. Autorul de jurnal trebuie să aibă în vedere faptul că cititorul nu citeşte cartea în acelaşi timp în care este scrisă", a avertizat Mircea Cărtărescu.
El afirmă că "jurnalul nu este o opera de literatură obişnuită (...) Când citesc un jurnal, am impresia că viaţa acelui autor se repede asupra mea şi nu am unde să fug. O carte de acest fel nu poate avea înţelepciunea unui roman, nu este domesticită, este o carte sălbatică (...) Eu l-am iubit extraordinar de tare, pentru că nu respectă nicio regulă. Viaţa nu ţine seama de reguli", spune Cărtărescu.
"Pentru că sunt unul dintre cele mai nepotrivite persoane să fie un scriitor - niciodată nu m-am simţit scriitor - nu-mi place şi nu fac parte din lumea literară, aşa cum e ea definită, întotdeauna m-am considerat un diletant în ale scrisului, un amator în sensul etimologic al cuvântului, am făcut-o întotdeauna în logica amatorului. Scriu pentru că viaţa unui om care este una foarte grea - sunt un om căruia nu-i place popularitatea -, şi când te doare inadecvarea ta la imaginea ta publică nu ai decât foarte puţine căi de a te vindeca: una dintre ele este alcoolul. Cei mai mulţi scriitori folosesc alcoolul nu pentru că sunt nişte vicioşi, ci pentru că tensiunea în care trăiesc este cumplită, domeniul literaturii este un domeniu în care concurenţa este absolut strivitoare. Unul dintre aceste debuşee este o substanţă miraculoasă care îţi aduce într-un fel calmarea, alinarea de care scriitorii, care sunt oameni fragili, au nevoie. Alte panacee de acest fel pot fi drogurile, gloria este un drog foarte puternic. Pentru mine funcţionează jurnalul, este alcoolul meu personal. Dacă nu l-aş avea probabil că aş fi clacat de foarte multă vreme".
Mircea Cărtărescu scrie Jurnalul de 40 de ani, afirmând că este lucrul care l-a ţinut în viaţă.
"Este firesc să scriu, dar nu la fel de firesc să-l şi public. Pe la 30 de ani am avut o revelaţie: când mi-am dat seama că Jurnalul meu nu este paraliterar, metaliterar, o formă secundară de literatură, ci este pur şi simplu literar, la fel ca toate celelalte cărţi ale mele. Când mi-am dat seama că pot publica acest Jurnal am înţeles că este încă una dintre cărţile mele. Jurnalul meu este căptuşeala mea literară. În Jurnal sunt mai mult eu însumi decât în romane, poezii", explică scriitorul.
facebook
twitter
