Mircea Cinteză, incompatibil cu funcţia de şef de clinică

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a hotărât că senatorul PDL Mircea Cinteză este incompatibil cu funcţia de şef de clinică, instanţa respingând contestaţia doctorului faţă de decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Romania TV
02 nov. 2011, 09:57
Mircea Cinteză, incompatibil cu funcţia de şef de clinică

Senatorul Mircea Cinteză poate face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 15 zile de la comunicarea deciziei CAB.

În 27 ianuarie 2011, ANI informa că a constatat starea de incompatibilitate în care se află senatorul PDL Mircea Cinteză, deoarece pe lângă calitatea de parlamentar a deţinut şi mai multe funcţii de conducere în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

Cinteză a contestat actul administrativ emis de ANI privind incompatibilitatea sa la Secţia de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în 15 noiembrie 2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către Mircea Cinteză a regimului juridic al incompatibilităţilor.

Potrivit ANI, Mircea Cinteză a obţinut două mandate de parlamentar în urma alegerilor din 2004 şi din 2008, iar în perioada 1 aprilie 2005 – 1 septembrie 2005 a fost ministru al Sănătăţii.

Începând cu data de 1 noiembrie 1997, Mircea Cinteză a deţinut funcţii de conducere în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (şef al Secţiei Clinice Medicină Internă III în perioada 1 noiembrie 1997 – 1 aprilie 2005, şef al Secţiei Clinice Medicină Internă V în perioada 1 septembrie 2005 – 1 iunie 2007, şi şef al Secţiei Clinice Cardiologie I din 1 iunie 2007 până în prezent).

ANI a constat starea de incompatibilitate în care se află Mircea Cinteză, deoarece în perioada 17 decembrie 2004 – 1 aprilie 2005, respectiv, din 1 septembrie 2005 până în prezent, Cinteză a fost atât senator, cât şi şef în secţiile menţionate din SUUB.

În aprilie 2010, ANI a început verificarea averilor şi intereselor mai multor senatori suspectaţi de incompatibilitate după ce au primit derogări de la Comisia Juridică din Senat, care le-a permis să ocupe, concomitent cu funcţiile de parlamentar, şi alte poziţii de conducere în instituţii publice.

După anunţul ANI privind verificarea averii sale, Mircea Cinteză a declarat, în 15 aprilie 2010, că are derogare de la Senat care îi permite să fie şef de secţie concomitent cu funcţia de parlamentar, astfel că nu se pune problema unei incompatibilităţi şi că va verifica toate actele.

” Voi verifica din nou actele şi vom vedea exact, întrucât eu ştiu că nu există incompatibilitate „, a declarat atunci Mircea Cinteză.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România