Mircea Diaconu primeşte în 12 iunie verdictul în procesul cu ANI

Instanţa supremă a încheiat, marţi, dezbaterile în cazul contestaţiei ministrului Culturii, Mircea Diaconu, privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator şi director al Teatrului Nottara, pronunţarea unei soluţii fiind amânată pentru 12 iunie.
Romania TV
05 iun. 2012, 12:18
Mircea Diaconu primeşte în 12 iunie verdictul în procesul cu ANI

La termenul de marţi al procesului, avocatul lui Mircea Diaconu le-a arătat judecătorilor instanţei supreme că hotărârea luată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) trebuie invalidată de instanţă, la fel ca şi decizia Curţii de Apel Bucureşti din 16 septembrie 2011, care a confirmat că din decembrie 2008 acesta s-a aflat în incompatibilitate, întrucât a deţinut atât calitatea de parlamentar, cât şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală.

Avocatul a precizat că hotărârea ANI a fost menţinută la Curtea de Apel Bucureşti din două motive, respectiv că nu s-a respectat dreptul la apărare în cazul clientului său şi că funcţia acestuia de la Teatrul Nottara nu era de autoritate publică.

Despre primul aspect, avocatul le-a arătat judecătorilor că Mircea Diaconu a fost citat necorespunzător pe toată perioada verificării la ANI. Avocatul a explicat că ANI l-a citat de două ori pe Diaconu la o adresă obţinută de la Evidenţa Populaţiei, deşi după prima citare documentul s-a întors cu menţiunea că destinatarul nu a fost găsit la acea adresă. În acest context, avocatul a arătat că nu înţelege de ce ANI, în calitatea sa de autoritate care ştia la acel moment cu certitudine că Diaconu este şi senator şi director al Teatrului Nottara, nu l-a citat pe acesta la sediul Senatului, al teatrului sau al Primăriei Capitalei.

Referitor la al doilea motiv de recurs, avocatul a arătat că funcţia pe care o ocupa clientul său nu implica elemente decizionale. El a precizat că Diaconu nu a semnat documente de interes pentru Teatrul Nottara şi că se ocupa mai mult de partea organizatorică a spectacolelor. Avocatul a adăugat că funcţia ocupată de Diaconu „nu implica responsabilitate de autoritate publică”, pentru că el se ocupa de organizarea spectacolelor, „ce primadone să cânte pe scenă”, asupra repertoriilor şi ce actori să intre în piesele de teatru.

În replică, reprezentantul ANI le-a spus judecătorilor că decizia Curţii de Apel Bucureşti este legală şi că trebuie menţinută, arătând că Diaconu era simultan şi senator şi director al Teatrului Nottara, ceea ce contravenea legislaţiei în vigoare.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, urmând să decidă în 12 iunie în cazul incompatibilităţii ministrului Culturii, Mircea Diaconu.

În 27 ianuarie 2011, Agenţia Naţională din Integritate a constatat că Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.

Decizia a fost contestată de Mircea Diaconu la Curtea de Apel Bucureşti, care în 16 septembrie 2011 a stabilit că acesta s-a aflat în incompatibilitate. Mircea Diaconu a contestat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care urmează să ia o decizie definitivă în acest caz.

În 28 noiembrie 2011, Mircea Diaconu a adresat preşedintelui Biroului Permanent al Senatului o scrisoare în care arăta că i-a cerut primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să îi aprobe încetarea delegaţiei de manager al Teatrului Nottara din Bucureşti.

Într-un alt dosar, deschis în urma sesizării ANI, Mircea Diaconu este cercetat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru conflict de interese, întrucât, în calitate de director la Teatrul Nottara, şi-a ajutat soţia să primească anumite contracte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT