Mircea Diaconu va candida pentru un nou mandat de senator

Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, luni, că va candida pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Romania TV
24 sept. 2012, 10:51
Mircea Diaconu va candida pentru un nou mandat de senator

Diaconu a precizat că va candida în acelaşi colegiu în care a fost ales şi în 2008 şi că nu va demisiona din Parlament în urma deciziei de incompatibilitate.

Mircea Diaconu a susţinut că interdicţia de a ocupa funcţii publice nu se aplică în cazul drepturilor electorale – de a alege şi de a fi ales.

Diaconu a formulat o contestaţie în anulate împotriva deciziei ICCJ şi solicită Biroului Permanent al Senatului să amâne discuţiile legate de incompatibilitatea sa până la soluţionarea cauzei, termenul de judecată fiind 10 aprilie 2013.

Diaconu a depus la Biroul Permanent al Senatului un certificat de grefă eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care se arată că senatorul PNL „a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr 3104 din 19.06.2012 pronunţată de ICCJ”.

De asemenea, se precizează că primul termen de judecată este 10 aprilie 2013.

În acelaşi timp, senatorul PNL a solicitat conducerii Senatului „amânarea oricărei discuţii sau măsuri referitoare la punerea în aplicare a incompatibilităţii stabilite de ANI până la soluţionarea căii de atac”.

La finalul şedinţei Biroului Permanent de luni, vicepreşedintele Senatului Petru Filip a declarat că solicitarea lui Diaconu a fost înaintată Comisiei juridice spre analiză, după care se va lua o decizie legată de înscrierea pe ordinea de zi a plenului a subiectului legat de încetarea mandatului senatorului PNL.

În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, a promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, „în mod direct un folos material pentru soţia sa”.

Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.

În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.

Demisia sa a survenit hotărârii irevocabile a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, întrucât a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
O deputată AUR i-a scris lui Ilie Bolojan să se plângă că se fumează la Palatul Parlamentului. După o lună a venit răspunsul: ”Stimată doamnă”
Capital.ro
Buletinele vechi ar putea fi păstrate. Proiect de lege privind cartea simplă de identitate: Exclusiv pe teritoriul României
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
O nouă "bubuială" pentru români. Taxa care aruncă în aer prețurile
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul