Mircea Dumitru, despre plagiatul Laurei Codruţa Kovesi: Verificările legate de teza de doctorat nu sunt încă finalizate

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat marți, la Parlament, că în cazul în care se va dovedi că teza de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, e un plagiat "se vor lua exact aceleași decizii aplicate în cazuri similare, potrivit legii". De asemenea, ministrul a precizat că se mai aşteaptă documente care vin în suportul sesizării. 
Iulian Tudor
04 oct. 2016, 12:04
Mircea Dumitru, despre plagiatul Laurei Codruţa Kovesi: Verificările legate de teza de doctorat nu sunt încă finalizate

„Potrivit legii, va trebui să aplicăm exact aceeași procedură și se vor lua exact aceleași decizii care au fost luate în cazuri similare până acum”, a afirmat Dumitru, întrebat dacă îi se va retrage titlul de doctor Laurei Codruța Kovesi în cazul în care va fi dovedit plagiatul.

Ministrul a precizat că deocamdată nu a primit niciun fel de rezultat final de la Timișoara. „Deocamdată, de la Timișoara nu am primit niciun fel de rezultat final în legătură cu evaluarea tezei de doctorat a doamnei Kovesi. Ceea ce am afirmat public este că vom finaliza această metodologie, pe care o vom pune în dezbatere publică, pe baza căreia vom face evaluarea școlilor doctorale și vom cere să fie evaluate în primul rând acele universități ale căror școli doctorale știm că au avut aceste chestiuni legate de integritate — teze de doctorat care au fost plagiate și în plus unele dintre acestea nici nu au clarificat până la capăt toată situația”, a explicat Mircea Dumitru, prezent marți la o întâlnire cu deputații Comisiei de învățământ.

Întrebat în ce stadiu se află verificările legate de teza de doctorat a șefei DNA, el a arătat că acestea nu sunt finalizate. „În acea sesizare urmau să fie anexate și niște documente care să fie o parte probatorie pentru sesizare. Linkurile către acele documente nu erau active ieri. Așteptăm să se finalizeze. Dacă se va finaliza această sesizare, atunci CNATDCU va intra în acțiune potrivit regulamentului pe care îl cunoaștem. Pe de altă parte, Universitatea de Vest din Timișoara a anunțat, ieri, că face o verificare a acestei teze de doctorat”, a spus Mircea Dumitru.

Iohannis, despre Kovesi: Dacă a plagiat, pleacă!

Potrivit acestuia, o primă fază a evaluărilor școlilor doctorale va fi gata în toamna acestui an.

„Până când voi termina mandatul, deci cel mai probabil în luna noiembrie, vom putea avea această primă fază a evaluării școlilor doctorale. Ea nu se va încheia în totalitate, sunt multe școli doctorale în România, deci nu vom putea vorbi despre o finalizare. Vorbim despre o etapizare și să vrem să începem cu câteva universități”, a precizat ministrul Educației.

Pe de altă parte, el a arătat că un verdict în cazul fostului ministru de Interne Petre Tobă este așteptat în zilele următoare. „Trebuie să se producă oricând în zilele următoare sau poate săptămâna viitoare. Comisia deja funcționează”, a spus Mircea Dumitru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De ce Hagi l-a ales pe Eissat în locul lui Bancu. Ce s-a întâmplat înainte de România – Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Românii care au lucrat în străinătate pot primi pensie pentru anii cotizați. Cum se stabilesc drepturile și cine plătește banii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România