Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, acuzat că a colaborat cu Securitatea. Mircea Dumitru neagă VIDEO

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a fost informator al Securităţii, a dezvăluit în exclusivitate Evenimentul Zilei. Ministrul neagă şi spune că are adeverinţă de la CNSAS în acest sens. CNSAS a dat în 2007 o decizie prin care a stabilit că Mircea Dumitru "nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste".
Filip Stan
04 oct. 2016, 10:58
Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, acuzat că a colaborat cu Securitatea. Mircea Dumitru neagă VIDEO

Mircea Dumitru a fost racolat de Securitate în 1980, când era student la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti. Dosarul său, din care EvZ a aflat informaţii de la „surse credibile” din CNSAS, conţine angajamentul şi două note informative.

Potrivit news.ro, angajamentul cu Securitatea a fost semnat la 23 octombrie 1980, pe când Mircea Dumitru era student la Facultatea de Filosofie şi Istorie din Universitatea Bucureşti. Conform unor surse CNSAS, sub numele de cod „Negulescu“, Mircea Dumitru dădea relaţii despre studenţii români şi străini.

Purtătorul de cuvânt al CNSAS Anca Median a declarat pentru News.ro că sunt în curs de verificare declaraţiile membrilor Guvernului Cioloş privind colaborarea cu Securitatea, însă în niciuna dintre acestea nu s-a ajuns la o concluzie finală. Anca Mediana a precizat că verificările au început după numirea membrilor Guvernului Cioloş, însă procesul este de durată pentru că „trebuie parcurs pas cu pas”. Ea a spus că la momentul finalizării verificărilor vor fi făcute publice toate informaţiile.

Născut în 14 iulie 1960, Mircea Dumitru a fost rector al Universităţii Bucureşti şi ocupă postul de ministru al Educaţiei din luna iulie.

În replică, Mircea Dumitru a negat informaţia. Aflat în Parlament, acesta a afirmat că nu a fost informator al Securităţii şi chiar a susţinut că are o adeverinţă de la CNSAS care atestă acest lucru.

„Nu am făcut poliţie politică şi nu am colaborat cu Securitatea. Am şi  o adeverinţă eliberată de CNSAS cu mai mulţi ani în urmă, atunci când eu la universitate am fost prorector şi rector şi eram obligat de procedurile noastre să obţin această adeverinţă din partea CNSAS”, a declarat Mircea Dumitru.

Trebuie menţionat că decizia eliberată de CNSAS în 2007 atestă că actualul ministru al Educaţiei nu a făcut poliţie politică. Decizia CNSAS a fost luată după studierea „dosarului de reţea nr. R 79832, perioada 1980 – 1986, întocmit pe numele domnului DUMITRU Mircea”, predat de SRI către CNSAS şi se bazează pe informaţiile disponibile până în 2007. Dosarul nu conţine elemente de colaborare ale titularului cu poliţia politică comunistă.

Întrebat dacă are cunoştinţă despre un demers al CNSAS de verificare a dosarului său, Mircea Dumitru a răspuns negativ: ”Am aflat din presă, deci nu aveam niciun fel de cunoştinţă în sensul acesta”.

”Informaţia aceasta este complet falsă, este şi calomnioasă şi am această adeverinţă eliberată de CNSAS după ce CNSAS primise toate arhivele de la Securitate”, a spus Dumitru, care a precizat că îşi va apăra reputaţia şi va repune ”adevărul în drepturile sale”.

 

Mircea Dumitru a fost verificat de CNSAS în 2007, la solicitarea Asociației „Civic Media”. „Domnul Dumitru Mircea, (…) născut la data de 14.07.1960, în București, nu a fost agent/colaborator al poliției politice comuniste”, se arată în Decizia nr. 2175/07.08.2007 a Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (vezi document)

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT