Mircea Duşa, despre Statutul militarilor: Actuala lege e ghiveci. Nu decapitează nimeni generali

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a ţinut să răspundă acuzaţiilor lansate de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a declarat că legea de modificare a statutului cadrelor militare reflectă "ori un act de trădare naţională, ori o vădită prostie" şi că a trimis legea spre reexaminare şi că speră ca această lege să nu mai plece din Parlament niciodată.
Romania TV
21 mart. 2013, 18:03
Mircea Duşa, despre Statutul militarilor: Actuala lege e ghiveci. Nu decapitează nimeni generali

„În primul rând, preşedintele poate să afirme ce doreşte, dar trebuie să fie responsabil când face afirmaţii. Apoi, este dreptul dânsului constituţional să trimită un proiect de lege la Parlament dacă consideră că sunt întrunite elementele necesare pentru a face o revizuire. În al treilea rând, vreau să fac o precizare: cariera militară este reglementată de legea 80, o lege destul de veche, care a fost modificată în timp de nenumărate ori şi preşedintele nu a trimis acele modificări înapoi în Parlament, astfel încât legea privind activitatea militară este făcută ghiveci. Modificările acestea punctuale făcute pe interese în ultimii cinci ani au viciat întreg sistemul privind statutul militarilor„, a declarat Mircea Duşa, la România TV.

Ministrul Apărării a precizat că noul proiect de lege privind statutul şi cariera militară, respins de la promulgare de şeful statului, va fi analizat din nou săptămâna viitoare, împreună cu comisiile de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor. „Când am venit la minister, am constituit un colectiv de lucru care să elaboreze un nou proiect de lege care să reglementeze statutul şi cariera militară, care începe cu sistemul de învăţământ militar şi se finalizează cu principiile pe care trebuie să le urmărească cariera militară. Voi vedea proiectul de lege săptămâna viitoare, împreună cu comisiile de apărare din Senat şi Cameră, vom analiza observaţiile şi vom găsi soluţia cea mai bună ca acest proiect de lege să revină în scurt timp la promulgare”, a punctat Duşa.

Referitor la afirmaţia făcută de Băsescu privind faptul că luni 41 de generali ar fi urmat să fie trecuţi în rezervă, dacă ar fi promulgat legea Statutului militarilor în forma actuală, Mircea Duşa a spus: „Există o lege care reglementează sistemul pensionării în România, iar acel proiect de lege făcea trimitere la legea pensiilor, adoptată acum doi ani. Am discutat cu domnul preşedinte de trei ori pe acest proiect de lege. Nimeni nu decapitează generali, nu va fi afectată nicio structură care este legată de NATO„.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că legea de modificare a statutului cadrelor militare reflectă „ori un act de trădare naţională, ori un act care trădează o vădită prostie”.

„Această lege a fost respinsă în Camera Deputaţilor şi a fost adoptată de Senat. Reflectă ori un act de trădare naţională, ori un act ce vădeşte o profundă prostie. Dacă aş fi promulgat-o astăzi, 41 de generali ar fi fost trecuţi în rezervă. Comandamentul Forţelor Terestre ar fi rămas fără nici un general, al Forţelor Aeriene rămânea cu un singur general. Statul Major General rămânea cu un singur general. Dacă voiau să nu treacă în rezervă, trebuiau să se ducă la ministru cu cascheta în mână pentru prelungire în fiecare an. E pentru prima dată după Revoluţie când se încearcă politizarea generalilor. Practic rămânem o armată de ofiţeri superiori şi subofiţeri. O astfel de decapitare printr-o lege năroadă e inexplicabile şi e un act împotriva securităţii naţionale şi a Armatei Române. (…) Generalii nu trebuie să depindă de politic. Acestea sunt motivele pentru care am trimis legea înapoi şi sper să nu mai plece din Parlament niciodată”, a spus Băsescu.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ce a făcut sora Valentinei, femeia găsită moartă într-o valiză, la câteva săptămâni de la decesul acesteia. Gestul care a emoționat o țară întreagă
Fanatik.ro
Șumudică a auzit în direct ce i-a transmis Neluțu Varga prin intermediul Fanatik. Reacția antrenorului de la CFR Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Românii din Germania trebuie să știe: ce modificări sunt pregătite pentru chirii, încălzire și ajutorul de locuință
Playtech.ro
Până la ce venit primești ajutor pentru încălzire în 2026. Sumele acordate și unde trebuie depusă cererea
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”
MediaFlux
Răsturnare de situație. Nicușor Dan e dispus să convoace alegeri anticipate
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT