Mircea Geoană, după discuția cu premierul Ucrainei: Situaţia este extrem de gravă. Federaţia Rusă atacă pe toate fronturile şi pune în pericol viaţa a milioane de civili

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a admis că situația conflictuală din Ucraina este extrem de gravă, precizând că Rusia atacă pe toate fronturile şi pune în pericol viaţa a milioane de civili.
Claudia Simion
24 feb. 2022, 12:42
Mircea Geoană, după discuția cu premierul Ucrainei: Situaţia este extrem de gravă. Federaţia Rusă atacă pe toate fronturile şi pune în pericol viaţa a milioane de civili

Mircea Geoană a admis că situația conflictuală din Ucraina este extrem de gravă, precizând că Rusia atacă pe toate fronturile şi pune în pericol viaţa a milioane de civili.

„Tocmai am vorbit cu premierul Ucrainei, Denys Sjmyhal, în urma atacului nechibzuit şi neprovocat al Federaţiei Ruse. Situaţia este extrem de gravă, Federaţia Rusă atacă pe toate fronturile şi pune în pericol viaţa a milioane de civili”, a transmis Mircea Geoană pe pagina sa de Facebook.

Secretarul general adjunct al NATO cere Rusiei „să oprească imediat activităţile militare şi să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”.

Vladimir Putin a anunţat joi dimineaţa o operaţiune militară în estul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Putin a susţinut că încearcă să demilitarizeze şi să „de-nazifice” Ucraina.

Jens Stoltenberg: NATO va face tot ce este necesar pentru a-i proteja şi apăra pe toţi aliaţii

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat joi „atacul nesăbuit şi neprovocat” al Rusiei asupra Ucrainei, avertizând că acesta pune în pericol „nenumărate” vieţi.

„Condamn ferm atacul nesăbuit și neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieți de civili. Încă o dată, în ciuda avertismentelor noastre repetate și a eforturilor neobosite de diplomație, Rusia a ales calea agresiunii împotriva unei țări suverane și independente”, a transmis oficialul alianței nord-atlantice, într-o declarație de presă.

„Aceasta este o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare gravă la adresa securității euro-atlantice. Fac un apel Rusiei să înceteze imediat acțiunea militară și să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a adăugat diplomatul. „Aliații NATO se vor întâlni pentru a aborda consecințele acțiunilor agresive ale Rusiei. Suntem alături de poporul Ucrainei în acest moment groaznic. NATO va face tot ce este necesar pentru a proteja și a apăra toți aliații”, a încheiat Stoltenberg.

Citește și Klaus Iohannis, după CSAT: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina. Niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale

Citește și Primele victime ale bombardamentelor Rusiei în Ucraina. Cel puţin 40 de morţi, zeci de persoane date dispărute

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
Dezvăluirile lui Meme Stoica la 10 ani după coregrafia DDB care a făcut înconjurul lumii la FCSB – Manchester City. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui grav eveniment rutier în Caraș-Severin
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat