Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev. Salariu uriaş pentru „Il Luce”

Mircea Lucescu, 75 de ani, a semnat un contract pe doi ani, cu posibilitate de prelungire pe încă unul, cu Dinamo Kiev, urmând să primească un salariu anual de 3 milioane de euro.
Filip Stan
23 iul. 2020, 12:40
Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev. Salariu uriaş pentru

Mircea Lucescu îi succede lui Alexei Mihailicenko, demis de patronul Igor Surkis.

„Îmi era dor de Ucraina. Am vrut să revin aici, să am iar rezultate bune. Sunt foarte fericit că vin la un club de tradiție, cu jucători talentați. Cred că cei de aici vor fi mulțumiți de munca mea și voi avea rezultate. Le mulțumesc președintelui și fanilor pentru încredere”, a declarat Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu construieşte primul său ansamblu rezidenţial. Complexul se află pe malul Lacului Morii, în Bucureşti

„Vi-l prezint pe Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori. Sunt încrezător că, odată cu sosirea lui, va avea loc o renaștere a tradiției lui Dinamo Kiev. Vom câștiga trofee și Mircea va avea mult succes. Baftă, te voi ajuta cu orice ai nevoie”, a spus Igor Surkis, președintele lui Dinamo Kiev.

Mircea Lucescu a antrenat în Ucraina marea rivală a lui Dinamo Kiev, Şahtior Doneţk (2004-2016), cu care a cîştigat de opt ori campionatul, de cinci ori Cupa şi de alte şapte ori Supercupa. De asemenea, a câștigat și Cupa UEFA în 2008.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT