Mircea Sandu: Pentru linişte, putem încerca să aducem arbitri străini

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nu se justifică aducerea unor brigăzi de arbitri din străinătate pentru meciurile din Liga I, dar pentru "o anumită linişte" în fotbalul românesc ar fi de acord cu acest lucru până la urmă.
Romania TV
05 apr. 2012, 15:07
Mircea Sandu: Pentru linişte, putem încerca să aducem arbitri străini

Arbitrajul din aceste cinci etape a fost şi cu bune şi cu rele, ca peste tot în lume. Din punctul meu de vedere, nu e necesar să aducem arbitri străini. Dacă însă vor solicita cluburile atunci va trebui să analizăm şi pentru a avea o anumită linişte să încercăm şi asta. O linişte a CCA şi a fotbalului nostru„, a spus oficialul FRF.

Mircea Sandu susţine că preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, nu va mai avea dreptul să analizeze arbitrajele în cadrul emisiunii pe care o realizează la un post de televiziune. „În Comitetul Executiv s-a făcut recomandarea ca domnul Crăciunescu mai bine să îşi crească salariul decât să meargă la televiziuni şi să facă analiza arbitrajelor. Ca preşedinte al CCA, ca observatori sau arbitri activi, aşa cum şi UEFA a interzis, nu vor mai avea dreptul. Este corect să fie aşa până la urmă„, a menţionat Sandu.

Referitor la acuzele lansate de conducerile cluburilor Steaua, Dinamo şi FC Vaslui, privind coruperea unor arbitri de către CFR Cluj, Sandu a menţionat că gruparea ardeleană se poate apăra la Comisia de Disciplină a LPF sau direct în instanţa civilă. „Pentru aflarea adevărului sunt două soluţii: Comisia de Disciplină sau acţiunea în instanţă. Şi adevărul se află„, a menţionat Mircea Sandu.

Cluburile Dinamo, Steaua şi Rapid au propus în cadrul Comitetului Executiv de joi aducerea arbitrilor străini, dar aceasta a fost respinsă.

Arbitrajele din ultimele etape au fost criticate vehement de reprezentanţi ai cluburilor din Liga I, dintre aceştia finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, cel al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, şi conducerea FC Dinamo solicitând aducerea de arbitri străini.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?