Mişcări de trupe în PNL: Mai mulţi primari se delimitează de conducerea centrală

Dupa ce săptămâna trecută mai multe organizaţii PNL din sudul ţării – Gorj, Caraş Severin, Vâlcea, Argeş, Ialomiţa si Prahova, in frunte cu primari si consilieri locali ca şi lideri ai organizaţiilor, s-au întâlnit cu Călin Popescu Tăriceanu, săptămâna aceasta prin organizaţiile din Moldova a început să circule un apel al aleşilor locali liberali care cer congres extraordinar după europarlamentare şi clarificarea intenţiilor partidului, scrie adevarul.ro.
Romania TV
20 mai 2014, 15:32
Mişcări de trupe în PNL: Mai mulţi primari se delimitează de conducerea centrală

Apelul a început să fie semnat de primari şi consilieri locali ai PNL fiind, dupa surse din interiorul liberalilor, un vehicul important prin care baza partidului îşi arată nemulţumirea faţă de actuala conducere şi iniţiativele care au fost luate în ultima vreme.
De altfel, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut, recent, organizarea unui congres extraordinar în PNL, printr-o scrisoare adresată liberalilor.
Tăriceanu şi-a exprimat revolta faţă de evenimentele recente din PNL şi a insistat că este necesară exprimarea unei poziţii clare din partea formaţiunii cu privire la direcţia pe care o va urma, în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Președintele din SuperLiga care vrea să renunțe la fotbal și să intre în politică: „Mă gândesc serios”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România