Misiune imposibilă: Jihadiştii nu pot fi împiedicaţi să îşi continue actele teroriste

Plaje, ca în Cote d'Ivoire duminică, hoteluri și terase, ca la Paris în noiembrie - sunt doar unele dintre locurile vizate de ultimele atacuri teroriste. În contextul înmulțirii potențialelor atentate jihadiste, trebuie ameliorată rapiditatea forțelor de intervenție pentru că nimic nu va garanta vreodată securitatea, estimează specialiștii.
Romania TV
15 mart. 2016, 20:23
Misiune imposibilă: Jihadiştii nu pot fi împiedicaţi să îşi continue actele teroriste

‘Există atât de multe ‘ținte facile’, vulnerabilități peste tot, că nici o prevenție absolută nu va putea fi realizată’, a declarat pentru AFP un membru al Grupului de intervenție al jandarmeriei franceze (GIGN), care a solicitat să rămână anonim.

‘Vine vara: vă imaginați numărul de persoane care vor veni pe terase, numai la Paris? Cum vreți să asigurăm securitatea? O mașină cu geamuri fumurii, cu oameni înarmați în interior, care oprește în fața unei terase și după aceea se trage în rafale, cum poate fi anticipat asta? Imposibil’, a adăugat el.

Într-un comunicat, Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) a dat asigurări că atacul de duminică de la Grand-Bassam, care s-a soldat cu 18 morți printre care și patru francezi, făcea parte ‘dintr-un plan care viza locuințele Cruciaților și locurile lor de adunare’ și care a vizat Franța și țările care participă alături de ea la operațiunea Barkhane, din Sahel.

Fie că este vorba de Franța sau de străinătate, există sute, mii de obiective potențiale care pot fi luate drept ținte de jihadiști dotați cu arme, grenade și uneori centuri explozive.

În anumite locuri, ca de exemplu în marile hoteluri, restaurante sau pe plajele frecventate de expatriați în Africa sau în altă parte, este totuși posibil să se depună eforturi pentru a ‘transforma anumite spații bine definite în sanctuare’, a declarat pentru AFP Frédéric Gallois, fost comandant al GIGN.

‘Fie că este vorba despre plaje, hoteluri sau clădiri, nu există altă alegere decât de a instala limite, bariere, puncte de inspecție-filtrare cu agenți înarmați la intrare. Dar foarte bine înarmați, cu puști-mitralieră kalașnikov. Spațiul trebuie decupat în zone de protejat’, a adăugat el.

Recentele operații desfășurate în Europa sau în Africa arată că agresorii, adesea foarte tineri, deciși să ucidă cât mai mulți civili posibil și să nu supraviețuiască operațiunii, nu sunt neapărat în măsură să reziste eficient forțelor de ordine, odată ce acestea intervin. Trebuie deci, estimează cei doi experți, ca agresorii să fie ‘fixați’ cât mai curând posibil, pentru a pune capăt masacrului.

‘Am văzut acest lucru în special la Mumbai, în noiembrie 2008’, a explicat membrul GIGN, referindu-se la atacul comis de un comando de oameni înarmați care au vizat hoteluri de lux, gara principală, restaurante și un centru evreiesc și care s-a soldat în total cu 166 de morți.

‘Pe alocuri polițiștii locali care au intervenit cu bastoane de bambus au fost suficienți pentru ca agresorii să se retragă și ca faza de atac direct să înceteze’, a adăugat el.

În Franța, forțele de ordine lucrează în primul rând la reducerea timpului de răspuns.

‘GIGN a pus la punct ‘un plan de atac imediat’ bazându-se pe plecarea unui prim detașament (format din cel patru echipe formate din cinci oameni) capabil să părăsească baza între 15 și 30 de minute’, a anunțat la 7 martie ministrul de interne, Bernard Cazeneuve.

‘Acest gen de mici echipe extrem de mobile, autonome, bine echipate și antrenate trebuie să fie capabile să-l intercepteze și să-l neutralizeze cel mai curând posibil’, a adăugat Frédéric Gallois.

‘Scopul este de a întrerupe atacul ucigaș (…) Priviți imaginile de pe camerele de supraveghere: atacatorii nu se ascund, nu se apără, avansează cu calm, descoperiți și ucid. La prima confruntare, acțiunea încetează, ei sunt ‘fixați’, masacrul încetează’, a subliniat el.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Legenda Universității Craiova a dat de pământ cu Rapid după 2-2 în Bănie: „Cei mai slabi! Cel mai bun jucător al lor? Arbitrul!”. Video
Capital.ro
Reguli pentru românii cu casa la curte. Lege pentru gard și pomii din curtea vecinului. Se poate dispune executare silită
Playtech.ro
Ajutor de încălzire 2025–2026. Cât timp vor primi românii bani pentru căldură
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Alocații și indemnizații noiembrie 2025. Când intră banii pentru milioane de persoane
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai