Misterul cardurilor educaționale pentru rechizite și haine. Legile privind acordarea lor se contrazic una pe alta!

Cardurile educaționale în valoare de 500 de lei, cu care pot fi cumpărate exclusiv rechizite și haine pentru școală, creează confuzie din perspectiva stabilirii pragului de venit pentru beneficiari. Mai exact, susțin reprezentanții unui inspectorat școlar, două legi privind stabilirea acestui prag se contrazic una pe alta.
Irina Dumitrescu
02 oct. 2024, 19:19
Misterul cardurilor educaționale pentru rechizite și haine. Legile privind acordarea lor se contrazic una pe alta!

Denumite oficial tichete sociale pentru sprijin educațional, aceste carduri trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, notează edupedu. Există însă o mică mare problemă. Mai exact, o contradicție între două legi privind stabilirea pragului pentru venitul minim, după cum a confirmat, pentru sursa citată, Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Timiș.

Potrivit reprezentanților ISJ Timiș, contradicția există între Legea nr. 196/2016 și OUG nr. 33, în privința alocației de stat pentru copii – se iau sau nu aceasta în calcul la stabilirea venitului net lunar ajustat pentru părinții care vor să depună cerere pentru cardul de 500 de lei?

”Într-adevăr, există o contradicție între Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care reglementează venitul net lunar ajustat, și Ordonanța Guvernului nr. 33/2001, aprobată prin Legea nr. 126/2002, respectiv Legea nr. 196/2016 exclude alocația de stat din calculul venitului net lunar ajustat, iar Ordonanța Guvernului nr. 33/2001 o include în calcul”, afirmă ISJ Timiș.

Citește și Alertă alimentară la Kaufland! Două produse contaminate cu bacteria Listeria, retrase de la raft

În aceste condiții, pentru copiii de grădiniță, ISJ Timiș a ales să se raporteze la Legea nr 196/2016, care exclude alocația de stat la calcularea pragului de venit. Argumentul? “Pentru a asigura un regim unitar și corect pentru toți beneficiarii de tichete sociale pentru sprijin educațional”. “În cazul elevilor din ciclul primar și gimnazial, să nu se mai facă trimitere la venitul ajustat, ci să se aplice venitul mediu net lunar clasic care include alocația de stat“, adaugă reprezentanții ISJ Timiș.

Pentru a putea primi cardurile, părinții sau reprezentanții legali ai preșcolarilor trebuie să aibă venitul net ajustat de până în 700 de lei. Venit net lunar ajustat reprezintă suma care revine fiecărui membru de familie din venitul net lunar total al acesteia, după aplicarea coeficienților de echivalență corespunzători dimensiunii familiei.

Citește și Incredibil așa ceva! Cum au fost modernizate toaletele unei școli din România

Cardurile nu pot fi utilizate pentru retrageri de numerar și nici nu pot fi preschimbate în bani sau utilizate în alte scopuri.

De asemenea, dacă nu sunt cheltuiți toți cei 500 de lei, beneficiarii nu pot cere să primească diferența cash, la magazinul de unde au cumpărat rechizite sau haine pentru școală.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT