Mita pentru judecătorul din Timişoara, arestat pentru corupţie, a fost dată în Serbia

Noi detalii ies la iveală în dosarul vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Nicolae Şerban. Mita în acest caz a fost dată pe teritoriul Serbiei, prin intermediari. Asta spun procurorii anticorupţie, citaţi în motivarea deciziei de arestare.
Romania TV
20 mart. 2012, 18:57
Mita pentru judecătorul din Timişoara, arestat pentru corupţie, a fost dată în Serbia

Potrivit hotărârii, omul de afaceri Iacob Chişărău a plecat împreună cu şeful poliţiei Moldova Nouă, în localitatea Biserica Albă din Serbia. Acolo a fost dată mita, de 50.000 de euro, pe care procurorii DNA au găsit-o apoi în biroul soţiei lui Cătălin Nicolae Şerban. Banii reprezentau răsplata pentru două hotărâri în favorea firmelor Moldomin şi Mineco, controlate de cetăţeni sârbi.

Procurorii au indicii că vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara nu a minţit atunci când a spus că are influenţă asupra membrilor completului de judecată. Asta pentru că, Nicolae Şerban a sunat pentru a cere mita, chiar din casa unuia dintre judecătorii care au dat decizia, mai exact, din casa Anei Cristina Buta.

În dosar este implicat şi un fost ofiţer SIE, preşedinte al Senatului Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa.
Deocamdată, doar vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara se află după gratii.

Preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Erica Nistor, consideră că faptele judecătorului Cătălin Nicolae Şerban au afectat imaginea instituţiei, potrivit Mediafax.

Potrivit preşedintelui Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Erica Nistor, decizia de suspendare din funcţia de vicepreşedinte al instanţei şi din cea de judecător a lui Cătălin Nicolae Şerban este una normală. „Este o decizie firească şi normală, nu este deloc ieşită din comun. Imaginea instituţiei a fost profund afectată de faptele domnului Şerban, a fost profund afectată de aceste evenimente neplăcute şi de neacceptat pentru sistemul nostru”, a declarat preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Erica Nistor.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, marţi, suspendarea lui Nicolae Cătălin Şerban, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, atât din funcţia de judecător, cât şi din cea de conducere, ca urmare a punerii sub acuzare a acestuia pentru fapte de corupţie, magistratul fiind arestat vineri.

În şedinţa de marţi, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis suspendarea lui Nicolae Cătălin Şerban, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, „atât din funcţia de judecător, cât şi din funcţia de vicepreşedinte ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei”.

Judecătorul Cătălin Şerban este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro în 14 martie, după mai multe zile în care l-a sunat insistent pe unul dintre presupuşii intermediari ai banilor devenit între timp denunţător al magistratului. Banii i-au fost daţi judecătorului în biroul notarial al soţiei sale, fiind găsiţi aici cu ocazia percheziţiei de a doua zi.

Vineri, 16 martie, judecătorul Şerban a fost arestat pentru fapte de corupţie.

Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara Cătălin Şerban ar fi intervenit în soluţionarea a două dosare legate de vânzarea patrimoniului şi de administrarea companiei falimentare Moldomin SA în schimbul celor 50.000 de euro pe care este acuzat că i-ar fi primit şi pentru care este arestat.

El ar fi sunat după banii ceruţi în schimbul intervenţiei sale pe lângă judecătorii din două dosare având ca obiect patrimoniul Moldomin chiar din casa unuia dintre magistraţii desemnaţi să soluţioneze litigiile.

Informaţia apare în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Cătălin Şerban, obţinută de MEDIAFAX.

Astfel, în documentul citat instanţa notează că, în 13 martie, Şerban l-a sunat pe intermediarul Iacob Chişărău, cel care urma să-i aducă banii ceruţi, chiar din locuinţa „numitei B.A.C.”, membru al completului de judecată ce a soluţionat dosarele de care vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara era interesat.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Bomba momentului în televiziune! Diana Bart semnează cu Antena Stars?!? Cum a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro
Fanatik.ro
Țara unde fostul fotbalist din SuperLigă își deschide afacerea cu care dă o importantă lovitură financiară. Locația se află într-una dintre cele mai frumoase zone din lume
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Amenzi de 30.000 de lei pentru persoanele fizice: Vom monta camere
Playtech.ro
Toate măsurile fiscale pentru 2026. Pentru ce vor plăti românii impozite mai mari şi taxe de anul viitor
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Un bărbat din Capitală a ajuns să fie operat de urgență, după ce a fost înjunghiat de vecinul său băut
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Impozit locuință de la 1 ianuarie 2026. Cum cresc taxele la apartamente și case CALCULE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu