MITINGUL PAPIOANELOR. Mihai Răzvan Ungureanu, printre protestatarii de la ICR VIDEO

Aproximativ 200 de persoane au protestat luni seara în faţa sediului Institutului Cultural Român (ICR), nemulţumite de trecerea instituţiei în subordinea Senatului. Printre protestatarii cu papioane s-a numărat şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.
Romania TV
18 iun. 2012, 17:07
MITINGUL PAPIOANELOR. Mihai Răzvan Ungureanu, printre protestatarii de la ICR VIDEO

Purtând papion negru, fostul premier a fost prezent, luni seară, la protestul „Mişcarea papioanelor”, organizat de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate în faţa sediului ICR, care vizează Ordonanţa care prevede trecerea Institutului sub autoritatea Senatului.

Ungureanu a spus că este foarte bine că se face o asemenea mişcare pentru a sprijini în primul rând „ideea de normalitate în cultura noastră instituţionalizată”.

„Faptul că o instituţie cum este Institutul Cultural Român a ajuns să fie supusă arbitrariului politic este, în opinia mea, înjositor nu doar faţă de activitatea celor care au condus Institutul sau au lucrat alături de conducere atâta timp, ci şi pentru faptul că în momentul în care într-o ţară cultura începe să deranjeze, nu mai vorbim de democraţie”, a spus Ungureanu, adăugând că „erau şi alţii care erau dispuşi să pună mâna pe pistol pentru a scăpa de cultura care li se părerea ba neplăcută, ba mult prea critică sau că nu-i reprezintă”.

El a precizat că a lucrat el însuşi la ICR înainte să fie ministru de Externe, calitate în care a fost alături de Institut.

„Cum se poate motiva îndârjirea pe care o constat în acest aranjament parlamentar al transformării autorităţii asupra ICR, rapiditate care se întâmplă înainte de a discuta sau rezolva problemele cele mai importante, cele mai stringente ale României, altminteri anunţate cu surle şi trâmbiţe într-o lună de guvernare?”, a spus Ungureanu.

Organizatorii mişcării i-au atras atenţia fostului premier că nu vor să se asocieze cu oameni politici, demersul lor nefiind unul politic.

Ungureanu a spus că se asociază mişcării deoarece îşi doreşte o altfel de politică, este un cetăţean al acestei ţări, cunoaşte activitatea ICR îndeaproape.

„Sunt între cei care cunosc activitatea Institutului Cultural Român îndeaproape şi ca fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, şi ca Ministru al Afacerilo Externe, şi ca fost prim-ministru. De fiecare dată am colaborat foarte bine cu Institutul Cultural Român şi mă bucur că, într-o măsură nu neapărat covârşitoare, am putut la rândul meu contribui alături de echipa pe care o reprezintă Institutul Cultural Român la succesul real al culturii noastre în exterior, culturii noastre moderne, contemporane şi evident al viziunilor noastre culturale”, şi-a motivat MRU, la România TV, prezenţa la protest.

El a mai spus că un alt motiv este faptul că „de domnul Patapievici şi de domnul Mihăieş şi de toată echipa ICR-ului mă leagă o veche şi foarte trainică prietenie care a rămas neschimbată şi în vremuri bune şi în vremuri grele”.

„Este motivul pentru care sunt aici şi mi se pare absolut normal să arăt prin aceasta că sunt împotriva oricărui act care nu este conform cu aspiraţiile noastre de libertate, faţă de actul cultural în sine!, a spus MRU.

Înainte de a trece în subordinea Senatului, ICR era subordonat Preşedinţiei. Institutul a fost trecut de sub autoritatea preşedintelui României în subordinea Parlamentului, în baza unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului.

Un protest spontan pentru susținerea Institutului Cultural Român şi împotriva ordonanţei Guvernului a avut loc şi, sâmbătă seara, pe strada Arthur Verona din Bucureşti, Pe de altă parte, la inițiativa Asociației Române pentru Cultură, Educație și Normalitate, susținătorii Institutului Cultural Român și protestatarii de pe strada Arthur Verona au anunţat că se vor organiza în „Mișcarea Papioanelor”.

Horia Roman Patapievici a declarat, joi, că el crede că soarta acestei instituţii este pecetluită odată cu trecerea ei sub autoritatea parlamentară şi alegerea conducerii ei după un algoritm politic, dând ca exemplu funcţionarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Consiliului Naţional al Audiovizualului.

El a arătat că ordonanţa Guvernului nu urmăreşte depolitizarea, ci chiar politizarea Institutului Cultural Român

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte