Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan: „Trăim incertitudinea că această epidemie se va încheia în curând”

ÎPS Teofan susţine în Pastorala de Crăciun că acest an a tulburat profund viaţa întregii lumi şi că dincolo de teamă şi confuzie, trăim incertitudinea că epidemia se va încheia în curând.
George Russo
20 dec. 2020, 10:22
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan:
ÎPS Teofan: "Noi cu agheasma, medicii cu vaccinarea"

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei mai spune că ”toate aceste nelinişti şi dureri pot fi copleşitoare pentru om şi îl pot zdrobi”, dar că ”omul credinţei ştie că, oricât de grele îi sunt obstacolele şi încercările vieţii, există întotdeauna o speranţă, iar speranţa este Dumnezeu”.

”Din perspectiva veşniciei, vremurile pe care le trăim, cu toată durerea lor, au şi o latură bună: ne ajută să ne vedem pe noi înşine unde ne aflăm de fapt în raport cu Dumnezeu şi cu oamenii. Dacă suntem oneşti, vom descoperi în noi prea puţină credinţă şi nădejde în Dumnezeu, prea puţină dragoste şi înţelegere faţă de semeni, mult egoism, multă alipire de lumea aceasta. Această constatare pe care o facem în perioada acestei epidemii poate fi o şansă de a pune începutul cel bun în viaţa noastră, de a reconsidera sistemul nostru de valori şi de a ne angaja cu mai multă determinare pe calea către Dumnezeu şi către aproapele”, precizează Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, în mesajul său adresat credincioşilor, potrivit News.ro.

Mitropolitul Moldovei spune că cel mai greu de suportat este nesiguranţa

”Suntem la capătul unui an care a tulburat profund viaţa întregii lumi. Epidemia ivită în iarna trecută a adus multă durere, teamă, confuzie şi nelinişte în sufletele noastre.

Oameni dragi nouă ne-au părăsit pe neaşteptate, mutându-se la cele veşnice, unii au trecut prin chinurile cumplite ale bolii, iar alţii se tem de îmbolnăvire şi, implicit, de moarte. Mai greu de dus decât toate este nesiguranţa zilei de mâine cu tot ceea ce presupune ea.

În mod special, trăim incertitudinea că această epidemie se va încheia în curând, motiv pentru care ne vedem din ce în ce mai slabi în faţa restricţiilor care ne-au schimbat viaţa”, afirmă IPS Teofan, în Pastorala de Crăciun.

Citeşte şi: Calendar ortodox 20 decembrie 2020. Sfântul Ignatie Teoforul. Rugăciunea făcătoare de minuni care trebuie citită de trei ori azi

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT