Miză uriaşă la CCR: joi se dezbat sesizările preşedintelui Băsescu legate de desfăşurarea referendumului

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate joi sesizarea preşedintelui privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscrişi în liste, potrivit Agerpres.
Filip Stan
14 nov. 2013, 09:36
Miză uriaşă la CCR: joi se dezbat sesizările preşedintelui Băsescu legate de desfăşurarea referendumului

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea invocând faptul că legea modificată ar permite posibilitatea adoptării prin referendum a unor măsuri lipsite de legitimitate populară şi ar duce la nerespectarea dreptului poporului român de a exercita suveranitatea de stat pe calea directă a consultării populare.

Şeful statului afirmă, în sesizare, că pragul de participare la referendum de 30% din alegătorii înscrişi în liste contravine principiilor constituţionale, deoarece manifestarea democratică a suveranităţii poporului se asigură doar prin participarea majorităţii cetăţenilor la o consultare populară, adică 50% plus unu.

Preşedintele consideră că noua lege a referendumului contravine dispoziţiilor Constituţiei potrivit cărora drepturile şi libertăţile cetăţenilor reprezintă valori supreme, suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită inclusiv prin referendum, iar niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Preşedintele susţine că, prin noţiunea de ‘majoritate’, se înţelege numărul cel mai mare de cetăţeni dintr-o colectivitate, şi anume 50% plus unu, şi subliniază că legitimitatea unei decizii luate prin consultare populară este dată de prezenţa cât mai largă la vot.

‘Pentru aceleaşi raţiuni, în cadrul procedurii de consultare democratică a populaţiei, se aplică acelaşi principiu, însă majoritatea decidentă trebuie să se raporteze la un anumit nivel de reprezentativitate sub aspectul participării la vot pentru ca hotărârea finală să se bucure de legitimitatea necesară, iar un prag de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente nu poate să confere o asemenea legitimitate’, subliniază Băsescu.

Şeful statului susţine că la referendumul pentru revizuirea Legii fundamentale este necesar un cvorum de adoptare de 50% plus unu, tocmai pentru a sublinia forţă juridică a Constituţiei, iar diminuarea pragului de participare la 30% va duce la o lipsă de legitimitate şi va genera o situaţie de instabilitate constituţională.

Potrivit acestuia, posibilitatea modificării Constituţiei sau a demiterii preşedintelui României prin referendum cu cvorum de 30% ‘ar însemna o gravă nesocotire a voinţei cetăţenilor prin al căror vot majoritar a fost adoptată Constituţia sau a fost ales preşedintele României‘.

Traian Băsescu aminteşte că actuala Constituţie, adoptată în anul 1991, a fost revizuită în anul 2003 cu participarea la referendum a unei majorităţi de 50% plus unu din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale permanente.

 

VEZI SI:

Antonescu: Afirmaţia preşedintelui privind prelungirea mandatului cu două luni – o glumă

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ultimele detalii despre transfer. Care e echipa din Serie A la care a fost propus!
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
De ce apar mucegaiul și condensul chiar și vara. Greșeala pe care o fac mulți când folosesc aerul condiționat
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat