MJ a lansat procedura de selecţie pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător CJUE

Ministerul Justiției a lansat, miercuri, procedura de selecție pentru desemnarea candidatului României pentru funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, informează un comunicat de presă.
Iulian Tudor
29 ian. 2015, 13:00
MJ a lansat procedura de selecţie pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător CJUE

Potrivit sursei citate, procedura de numire a judecătorilor la CJUE este prevăzută de art. 253, 254 și 255 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și de dispozițiile corespunzătoare din Statutul CJUE. Conform articolului 253 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, „judecătorii și avocații generali ai CJUE sunt numiți de comun acord de guvernele statelor membre, pentru o perioadă de șase ani, după consultarea comitetului prevăzut de art. 255 TFUE”.

„La data de 14 ianuarie 2015, Guvernul României și-a însușit Memorandumul inițiat de Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe cu tema Aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului României pentru funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, poate fi desemnată candidat al României pentru funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene persoana care prezintă toate garanțiile de independență și care întrunește condițiile cerute pentru exercitarea în România a celor mai înalte funcții jurisdicționale sau care este jurist ale cărui competențe sunt recunoscute și care se bucură de o bună reputație profesională, morală și civică”, se arată în comunicat.

Ministerul Justiției informează, totodată, faptul că persoanele interesate își pot depune candidatura până la data de 23 februarie 2015, ora 17,00, la secretariatul cabinetului ministrului Justiției, în format hârtie și electronic (CD), sau la adresa de email [email protected], cu confirmare de primire.

„Urmare depunerii dosarelor, candidații vor susține un interviu în fața Comisiei de selecție, prezidată de ministrul Justiției. Interviul va fi organizat în perioada 2-4 martie 2015, la sediul Ministerului Justiției. Lista candidaților care vor susține interviul va fi publicată pe site-ul Ministerului Justiției și al Ministerului Afacerilor Externe. Lista va fi confirmată telefonic/prin email, în mod individual, candidaților care îndeplinesc condițiile minimale de selecție, evaluate pe baza dosarelor depuse. Interviul va avea loc în limba română, însă vor fi adresate și întrebări în limba franceză. Cunoașterea oricăror alte limbi oficiale ale UE poate constitui un avantaj”, se mai precizează în documentul citat.

Date suplimentare referitoare la procedură, condițiile care trebuie îndeplinite și formatul în care trebuie completat CV-ul candidaților se regăsesc pe site-ul Ministerul Justiției, www.just.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT