MOARTE SUSPECTĂ în Vaslui. Un tânăr de 19 ani a fost găsit fără suflare în râul Bârlad

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea vasluiană Dumeşti, a fost găsit mort în condiţii suspecte, joi dimineaţă, cu o lovitură la cap, după ce ar fi căzut cu bicicleta de pe un pod în râul Bârlad, într-un loc unde apa are 30 de centimetri.
Romania TV
26 iul. 2012, 10:08
MOARTE SUSPECTĂ în Vaslui. Un tânăr de 19 ani a fost găsit fără suflare în râul Bârlad

Trupul tânărului a fost descoperit în râul Bârlad de către un localnic din Dumeşti, în timp ce se îndrepta spre Gara Băceşti. Din cele constatate de anchetatori, tânărul era cu faţa în jos şi acoperit parţial de apă, iar în imediata vecinătate se afla o bicicletă.

„În momentul în care victima a fost ridicată de către poliţişti, s-a constatat că prezenta o leziune la nivelul capului, suferită, cel mai probabil, în momentul în care a căzut cu bicicleta de pe pod. Este posibil ca tânărul să fi încercat să traverseze pe bicicletă acel pod improvizat, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut în apă, lovindu-se cu capul de o piatră”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

Trupul tânărului a fost ridicat de către Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Igor Cuciuc a încercat să își dezgroape fiica! Momente cumplite pentru familia artistului
Fanatik.ro
Șalupa lui Nicolae Ceaușescu, scoasă din patrimoniul MApN printr-un document clasificat de Marcel Ciolacu, în 2024. Cine a preluat ambarcațiunea si cât valorează. Documente
Capital.ro
Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Verdict la Curtea Supremă în cel de-al doilea dosar penal în care este implicat
Playtech.ro
Vacanța de vară 2026, între cerere mare și temeri legate de combustibil. Anunţul făcut de Wizz Air pentru călătorii români
Adevarul
Scena politică se redesenează: AUR câștigă, USR pierde, PSD joacă periculos
wowbiz.ro
Alex Marcu, mărturii tuburătoare la un an de la moartea Teodorei. Cât de greu îi este să treacă peste tragedie: „Lucrez cu doi psihologi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Patru morți și zeci de oameni prinși printre fiare după ce două trenuri s-au lovit, în gara din Jakarta
iamsport.ro
Prunea a început să plângă după ce a văzut ce a pățit apropiata sa la TV: ”Nu se poate! Fata asta e ceva incredibil”
MediaFlux
Incident violent într-un avion Wizz Air în timpul zborului! O femeie, agresată de o mamă cu doi copii după o ceartă. Poliția a intervenit la aterizare
stirilekanald.ro
Nicușor Dan a semnat demisia...
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara