Moarte suspectă într-un hotel din Suceava. Un bărbat de 60 de ani a fost găsit mort

Un bărbat în vârstă de 60 de ani din Botoşani a fost găsit mort, luni, în curtea interioară a unui hotel din municipiul Suceava, unde era cazat de o săptămână, în acest caz poliţiştii declanşând cercetări pentru moarte suspectă.
Romania TV
09 iul. 2012, 12:10
Moarte suspectă într-un hotel din Suceava. Un bărbat de 60 de ani a fost găsit mort

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, recepţionera unui hotel din Suceava a anunţat, luni, că un bărbat cazat la etajul al doilea al unităţii a fost găsit mort, căzut pe spate în curtea interioară.

Potrivit verificărilor, bărbatul este din Botoşani, are 60 de ani, iar pe corp nu au fost identificate urme vizibile de violenţă.

Din cercetările poliţiştilor s-a stabilit că bărbatul s-a cazat la acel hotel în 2 iulie. Camera în care a fost cazat bărbatul era încuiată pe interior, fără urme de forţare, fiind descuiată în prezenţa poliţiştilor de personalul hotelului cu cheia de rezervă.

Camera are un geam în două canate, iar canatul din dreapta a fost găsit larg deschis.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul era divorţat şi lucra în Italia, în cameră nefiind găsit vreun bilet de adio.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Suceava.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Poate bate FCSB 10 meciuri la rând? Mihai Stoica a făcut calculele în direct: „Nu mă mai uit la clasament”
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte