Încă o moarte suspectă la Jilava, cu două zile înainte de decesul lui Ciprian Pian. Îngrijitorul personal al lui Nati Meir, găsit spânzurat în baie

O moarte suspectă a avut loc în Penitenciarul Jilava, joia trecută, când Florian B., un deținut desemnat să-l îngrijească pe fostul politician Nati Meir, a fost găsit spânzurat în celula pe care o împărțea cu acesta. Tragedia s-a petrecut cu numai două zile înainte ca un alt deținut cunoscut, Laurențiu Duduianu, zis Ciprian Pian, să moară la aceeași unitate de detenție, în condiții suspecte, la vârsta de doar 36 de ani.
Mircea Filipescu
11 iun. 2025, 21:03
Încă o moarte suspectă la Jilava, cu două zile înainte de decesul lui Ciprian Pian. Îngrijitorul personal al lui Nati Meir, găsit spânzurat în baie

Florian B., care ispășea o pedeapsă pentru furt calificat și înșelăciune, a fost găsit fără viață în baia celulei în dimineața zilei de 5 iunie, puțin înainte de ora 07:00, din primele informaţii reieşind că decesul a avut loc cu aproximativ patru ore mai devreme.

Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști de la Institutul Național de Medicină Legală, citate de Gândul, decesul ar fi survenit în timpul nopții, prin spânzurare.

Florian B. fusese repartizat în aceeași celulă cu Nati Meir și avea sarcina să-l îngrijească pe acesta, dat fiind că fostul candidat la Președinția României beneficia de regim special din cauza stării sale de sănătate și a vârstei înaintate.

Nati Meir, fost deputat PRM și candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a fost extrădat din Grecia în România la 27 decembrie 2024, după ce a fost condamnat definitiv la 11 ani de închisoare pentru șapte infracțiuni, printre care înșelăciune, trafic de influență și luare de mită. În urma extrădării, autoritățile române au garantat condiții speciale de detenție, astfel încât sănătatea acestuia să nu fie afectată. La Penitenciarul Rahova, în perioada de carantină, Meir a fost cazat singur și a beneficiat de un pat medicalizat.

Citeşte şi: Clanul Duduianu, distrus de manele și barbut. Emi și Ciprian Pian au murit, iar alți membri sunt după gratii

Ulterior, după reducerea pedepsei, Meir a fost transferat la Penitenciarul Jilava, unde ar fi primit o celulă împărțită doar cu un deținut desemnat să-l îngrijească, în acest caz, Florian B.

La doar două zile după această tragedie, pe 7 iunie, Laurențiu Duduianu, cunoscut în lumea interlopă drept Ciprian Pian, a decedat tot în Penitenciarul Jilava. Deținutul, care acuza simptome compatibile cu un infarct, nu ar fi primit îngrijiri medicale la timp, iar când acestea au fost acordate, ar fi fost deja prea târziu.

Și în cazul morții lui Ciprian Pian a fost deschis un dosar de moarte suspectă. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale decesului, în așteptarea concluziilor medico-legale.

Citeşte şi: Fiul lui Liviu Dragnea, în război cu fosta soție, fiica preotului Dionis Nimfodor Tătulescu. Cei doi au de împărțit bunuri de 1 milion de euro

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la mare căutare după despărțirea de FCSB! Ce club îl dorește pe fostul secund al roș-albaștrilor
Capital.ro
Mașinile electrice ar putea deveni obligatorii în Europa. UE pregătește o măsură care va afecta milioane de șoferi
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
Conflict de culise la Kremlin: Alina Kabaeva, amanta lui Putin, ar fi înlăturat-o pe „țarina” gimnasticii ruse
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
O nouă facilitate de la ANAF pentru toți românii. Cum va funcționa noul sistem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți