Moartea unui adolescent provoacă demolarea unui cartier din Cote d’Ivoire

Autorităţile din Cote d'Ivoire au anunţat că vor demola un cartier popular învecinat cu aeroportul din Abidjan, după ce, pe 8 decembrie, pe aeroportul Roissy din Paris a fost găsit trupul neînsufleţit al unui băiat, în trenul de aterizare al unui avion, transmite AFP.
Romania TV
16 ian. 2020, 10:38
Moartea unui adolescent provoacă demolarea unui cartier din Cote d'Ivoire

Au existat foarte multe critici în legătură cu măsurile de securitate din jurul aeroportului din Abidjan, într-o ţară care se află sub ameninţare jihadistă. În martie 2016, Cote d’Ivoire a fost afectată de un atentat soldat cu 19 morţi, într-o staţiune care nu se află prea departe de aeroport.

Emoţiile au fost fireşti atunci când s-a aflat de moartea unui adolescent, Laurent Barthélémy Ani Guibahi, într-un accident fără precedent. Conform primelor elemente ale anchetei, băiatul de 14 ani ar fi  escaladat zidul aeroportului din Abidjan, apoi s-ar fi agăţat de roţile avionului chiar înainte de decolarea acestuia, cu destinaţia Paris.

Miercuri, directorul autorităţii aviaţiei civile din Cote d’Ivoire, Sinaly Sinué, a anunţat luarea de măsuri pentru a se evita un nou incident de acest fel. Astfel, va fi creat „un perimetru de securitate, o bandă de 200 metri” în jurul aeroportului. „Nu este normal ca de zidul aeroportului să se sprijine locuinţe”, a subliniat el.

Cartierul Adjouffou, aflat în imediata apropiere a aeroportului, dens populat, unde trăiesc mai multe mii de persoane, este situat pe terenuri aparţinând statului şi adăposteşte numeroase locuinţe, magazine, şcoli şi chiar un colegiu.

Începând de luni se va lucra cu buldozerele, păzite de forţe de ordine, la crearea unei benzi de 200 metri în jurul a două treimi din perimetru, în zonele cu densitate mai redusă şi într-o zonă de 50 de metri în centrul cartierului.

Zonele situate în cei 150 de metri rămaşi vor fi demolate în 45 de zile, la începutul lui martie.

Autorităţile nu au indicat numărul de persoane care vor fi expulzate, dar au menţionat că se află în studiu amplasamente pentru relocarea lor.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Antrenorul care l-a înlocuit pe Mircea Lucescu la echipa națională s-a prăbușit emoțional: „De două zile plânge!”
Capital.ro
Taxe pentru proprietarii de mașini. Se achită obligatoriu la înmatricularea fiecărui vehicul
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj