Mocăniţa, simbol al Ţării Moţilor, va fi repusă în circulaţie după 20 de ani

Mocăniţa, simbol al Ţării Moţilor, va fi repusă în circulaţie în această vară, după 20 de ani, între Lunca Arieşului şi Baia de Arieş, pe o distanţă de 23 de kilometri, urmând să efectueze curse regulate în scop turistic, la finalizarea lucrărilor demarate în zonă.
Iulian Tudor
10 mai 2017, 09:37
Mocăniţa, simbol al Ţării Moţilor, va fi repusă în circulaţie după 20 de ani

Cristian Răspopa, un om de afaceri din judeţul Mureş, a anunţat că a început, alături de alţi investitori, demersurile pentru a repune în circulaţie, în această vară, trenul de epocă numit Mocăniţa, pe o lungime totală de 23 de kilometri, iar la auzul acestei veşti mai mulţi voluntari din Munţii Apuseni vor da, în următoarele zile, o mână de ajutor.

Cristian Răspopa a declarat pentru MEDIAFAX că în aceste zile se lucrează la curăţarea liniei de cale ferată.

„Se lucrează la curăţarea liniei de ierburi şi tăiem copacii care au crescut pe sub linia de cale ferată. Dacă mergeţi pe linie o să vedeţi că a fost un dezastru, în unele zone au fost aruncate intenţionat diferite materiale. Totodată, trebuie lucrat la completarea liniei deoarece în anumite porţiuni lipseşte şina, în jur de doi kilometri, iar piesele acelea care fixează şinele lipsesc în proporţie de 60-70% pe aceste traseu„, a spus Răspopa.

Omul de afaceri a adăugat că, alături de alţi investitori, încearcă achiziţionarea a trei locomotive cu aburi.

„Aş vrea să fie cel puţin două trenuri, unul să plece din Baia de Arieşului, altul din Lunca Arieşului, iar ele să se întâlnească. O să circule fie zilnic, fie cu programare, să vedem ce mai putem face pentru a dezvolta zona respectivă astfel încât să nu fie Mocăniţa singura atracţie turistică„, a spus Răspopa, care mai are afaceri similare în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

Omul de afaceri a mai declarat că demarează această investiţie în baza unui contract cu Statul, însă nu poate estima suma care va fi investită, „nu din rea voinţă”, precizând că „habar nu are” şi nici nu calculează „ca să nu se sperie”.

În România, termenul „Mocăniţă” a fost consacrat pentru trenurile cu aburi care circulau în ţară, în regiunile de munte, pe ecartament îngust de 760 milimetri.

Citeşte şi O nouă atracţie turistică în Alba. Mocăniţa plimbă din nou turiştii după 100 de ani VIDEO

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT