Mohamad Yassin, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu e definitivă

Mohamad Yassin a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut două milioane de euro pentru a interveni în obţinerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a lui Omar Hayssam. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, informează Mediafax.
Iulian Tudor
25 oct. 2016, 18:11
Mohamad Yassin, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu e definitivă

În acelaşi caz, Fadel Tahli a fost condamnat la doi ani şi şase luni cu suspendare. Decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, Mohamad Yassin, direct şi prin intermediul lui Tahli Fadel, a cerut de la două persoane, denunţătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influenţa organe judiciare, în vederea desfiinţării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate. Persoana condamnată este unul dintre denunţătorii din acest dosar. Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunţat pe Mohamad Yassin şi Tahli Fadel.

Numele lui Tahli Fadel a apărut şi în dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a primit o pedeapsă definitivă.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele „Volvo”, „Foresta Nehoiu” şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar. Ulterior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

În dosarul lui Yassin au fost audiaţi, în calitate de martori, Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnaliştii răpiţi în Irak, şi foştii magistraţi Ciprian Nastasiu şi Sofica Dumitraşcu.

Fostul procuror Nastasiu şi fostul judecător Dumitraşcu au intrat în atenţia opiniei publice după ce Nastasiu a cerut instanţei, în 2006, eliberarea lui Omar Hayssam, motivând faptul că sirianul este grav bolnav. Solicitarea a fost admisă de Sofica Dumitraşcu, care era judecător la acel moment, motiv pentru care Hayssam a fost pus în libertate, iar în scurt timp a fugit din ţară.

DailyBusiness
Cât timp pierdem cu CFR față de Ungaria și Polonia. Cele mai importante orașe turistice din România, parcurse cu trenul în peste cinci zile
Spynews
Motivul pentru care Claudia Pătrășcanu a dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu! Informații și declarații exclusive despre noul proces
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Patru zodii care intră sub protecție divină de pe 29 august, de la ora 9.00. Noroc din plin, oportunități, dar și surprize pentru ele
Capital.ro
Plata cu cardul, obligatorie. Lege nouă în România din 1 ianuarie 2026. Se elimină pragul, nu se mai poate refuza
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă încurci benzina cu motorina la pompă sau invers. Ai vreo șansă să-ți repari mașina pe CASCO sau RCA
Adevarul
Dezertorii vin în ajutorul armatei ucrainene
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. „Femeie, ești normală?”. Cea mai frumoasă jurnalistă TV a apărut într-o rochie transparentă la ziua de naștere a fiicei de 2 ani
kanald.ro
Încă o tragedie în Cosmopolis! O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din complex
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Marian Ceaușescu l-a sunat pe Gigi Becali chiar înainte de FCSB - Aberdeen: ”Bună seara, domnule Gigi”
MediaFlux
O nouă lovitură pentru românii care stau la bloc. Vor plăti taxe duble CALCULE
stirilekanald.ro
„S-a pus în mijlocul căii ferate și făcea cruce” Denisa a murit lovită de tren, în timp ce vorbea cu iubitul la telefon! Declarațiile șocante ale martorilor despre fata de 15 ani
Pensionarii din Romania, luati prin surprindere! Rasturnare de situatie la PUNCTUL DE PENSIE