Momente de groază pentru Delia la primul concert în aer liber. Scena A LUAT FOC

Au fost momente de panică la concertul în aer liber al Deliei. Echipamentele de sub scenă au luat foc şi lumea s-a speriat teribil. Din fericire, incidentul a rămas fără urmări, atât pentru cântăreaţă, cât şi pentru ceilalţi membri ai trupei, informează Mediafax.
Romania TV
06 iun. 2020, 08:44
Momente de groază pentru Delia la primul concert în aer liber. Scena A LUAT FOC

„Am avut şansă că un băiat de la tehnic a ştiut cum să remedieze problema”, le-a declarat Delia unor apropiaţi.

Persoana de la tehnic a luat un extinctor şi a reuşit să stingă focul de mână. Apoi au intervenit şi ceilalţi membri ai echipei care au scos fusta scenei, care nu a fost ignifugată. La concert nu au fost văzuţi pompieri.

Pentru câteva momente, fanii prezenţi la concertul Deliei au crezut că evenimentul se va întrerupe, însă totul a fost sub control şi organizatorii au gestionat situaţia foarte bine.

La concertul Deliei au fost luate măsuri de siguranţă pentru toţi cei care participă la eveniment. Concertul are loc în aer liber, la Verde Shop, o locaţie pe lângă Barbu Văcărescu.

Pentru fani au fost amplasate pe gazon fotolii albe, poziţionate la o distanţă astfel încât să poată fi păstrată distanţarea fizică. Mai mult, toţi cei prezenţi trebuie să poarte măşti de protecţie.

La intrarea li se scanează tuturor temperatura, iar fanii prezenţi la concert trec printr-un tunel dezinfectant.

Macanache era unul dintre invitaţii surpriză ai Deliei la concertele pe care artista le va susţine în weekendul 5-7 iunie la Verde Shop. Toate evenimentele se vor desfăşura în aer liber.

Concertele sunt organizate în urma anulării evenimentului muzical drive-in din 31 mai, care a fost anulat.

Citeşte şi: Accident teribil! Actriţa Cate Blanchett s-a tăiat cu drujba în zona capului. Cum se simte vedeta

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut părerea inteligenței artificiale: Mirel Rădoi, antrenorul ideal pentru FCSB în criză
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei pentru localnici
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte