Momente emoţionante. O gravidă, la coadă cu donatorii de sânge: „Şi copilul meu va merge prin cluburi”

Tragedia din Colectiv şi-a pus amprenta pe sufletul bucureştenilor, care au luat şi luni drumul Centrului de Transfuzie ca să doneze sânge pentru supravieţuitorii infernului. Printre ei, şi o tânără gravidă care a venit să întrebe dacă poate dona: ”Şi copilul meu va creşte şi va merge în cluburi”.
Romania TV
02 nov. 2015, 12:01
Momente emoţionante. O gravidă, la coadă cu donatorii de sânge:

Printre cei care au ajuns la Centrul de Transfuzie s-a aflat şi o femeie însărcinată în luna a cincea. Nu ştie dacă are voie să doneze sânge, dar îşi doreşte mult acest lucru.

„De vineri noapte tot vreau să vin să donez sânge, ştiu sigur că Dumnezeu mă va ajuta să nu mi se întâmple ceva rău, pentru că poate voi salva o viaţă. Şi copilul meu va creşte mare, se va duce în club şi dacă va mai avea loc o nenorocire, alţi oameni îi pot da o şansă la viaţă”, spune Ioana pentru Mediafax.

Primele cuvinte pe care le rostesc cei întrebaţi de ce au venit să doneze sânge – „din solidaritate”.

„Asemenea tragedie eu nu am mai văzut în viaţa mea. Am 24 de ani, mă duc în cluburi, mă distrez. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu cunosc pe nimeni dintre morţi şi răniţi, dar sufăr alături de ei şi ăsta e singurul mod prin care pot să le dau o mână de ajutor”, spune Diana, studentă, care nu a fost la cursuri luni pentru a ajunge să doneze sânge.

Lista celor 30 de tineri morţi în tragedia din Club Colectiv FOTO

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum a apărut Shakira în tribune la meciul în care Messi a intrat în istoria Cupei Mondiale. Cine a însoțit-o pe artistă
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Stațiunea ieftină aflată la câteva ore de România. Cazarea începe de la 13 euro, iar cafeaua costă mai puțin de 1 euro
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Daniela Crudu a ajuns de nerecunoscut! Fanii au fost șocați când au văzut imaginile: „Zici că ești…”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?