Momentul în care artileria ucraineană aruncă în aer un depozit de muniţie al forţelor ruse VIDEO

În timp ce situaţia din estul Ucrainei rămâne în mare parte neschimbată, armata ucraineană a anunţat marţi dimineaţa că a întreprins în timpul nopţii câteva atacuri aeriene asupra poziţiilor ruse în sudul Ucrainei, inclusiv un depozit de muniţie al armatei lui Putin.
Filip Stan
08 iun. 2022, 10:37
Momentul în care artileria ucraineană aruncă în aer un depozit de muniţie al forţelor ruse VIDEO

Armata ucraineană a postat pe reţelele sociale o înregistrare video care prezintă momentul în care artileriştii ucraineni au distrus un depozit de muniţii al armatei ruse în regiunea Zaporojie.

„Elicoptere ucrainene au lovit grupuri mari de forţe inamice în regiunea Herson, iar avioane – depozite de muniţii în regiunea Mikolaiv (Nikolaev)”, a anunţat marţi statul major al forţelor armate ucrainene.

Bombardamentul, efectuat, conform Kievului, de militarii Brigăzii 45 de artilerie a armatei ucrainene, a distrus complet un depozit de muniţii al trupelor ruse şi cel puţin un vehicul, despre care se crede a fi un lansator de rachete de tip Katiuşa, model BM-21 Grad, potrivit Digi24.

Până acum, Ucraina şi-a folosit propriile forţe aeriene foarte rar în război, din cauza superiorităţii în aer a Rusiei.

După ce Ucraina a recucerit câteva sate de-a lungul frontierei dintre regiunile Mikolaiv şi Herson la Marea Neagră, o contraofensivă rusă în direcţia Lozove şi Bila Krînîţea (din Herson) a fost lipsită de succes, în pofida susţinerii acesteia cu lovituri de artilerie şi ale forţelor aeriene, potrivit raportului de marţi asupra situaţiei.

Citeşte şi: Ucraina vrea să cumpere sistemul de apărare antirachetă Iron Dome al Israelului VIDEO

Potrivit analiştilor de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), de la Washington, armata ucraineană a reuşit să respingă marina rusă de la coasta ucraineană a Mării Negre. Acum, Flota Rusă de la Marea Neagră operează la o distanţă de siguranţă de circa 100 de kilometri de la mal, reducând presiunea asupra porturilor ucrainene.

Analiza corespunde unui raport asupra situaţiei emis luni de Ministerul Apărării al Ucrainei.

Pe frontul de est, situaţia rămâne în mare parte neschimbată pentru forţele ucrainene, în condiţiile în care trupele ruse care luptă alături de forţele separatiste proruse în estul Ucrainei par a fi pe punctul de a cuceri oraşul Sviatohirsk (Sviatogorsk) din regiunea Doneţk.

„Sviatogorsk este practic eliberat. Iar curăţarea este în curs”, a declarat luni seara, pentru televiziunea rusă, liderul separatist al aşa-zisei Republici Populare Doneţk, Denis Puşilin.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski avertizează Occidentul că urmează „cea mai dificilă iarnă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT