Mona Pivniceru poate fi numită ministru. CSM a luat act de DEMISIE VIDEO

Într-o şedinţă marcată de discuţii contradictorii, CSM a luat act de demisia Monei Pivniceru din Consiliu şi din magistratură. Preşedintele urmează să semneze decretul de eliberare din funcţie, demisia fiind valabilă din momentul publicării acestuia în Monitorul Oficial. Mona Pivniceru poate fi învestită apoi în funcţia de ministru al Justiţiei.   
Romania TV
23 aug. 2012, 05:01
Mona Pivniceru poate fi numită ministru. CSM a luat act de DEMISIE VIDEO

UPDATE 14.45 Consiliul Superior al Magistraturii aşteaptă documente de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la Mona Pivniceru, acestea urmând să fie transmise, joi, Administraţiei prezidenţiale, pentru a fi emis decretul de eliberare din funcţia de judecător la instanţa supremă.

Membrii CSM s-au întrunit joi într-o nouă şedinţă, în condiţiile în care cea convocată miercuri a fost suspendată din cauză că nu era îndeplinită condiţia de cvorum. Din cei 19 membri ai CSM au venit la şedinţă doar 14 şi mai era nevoie un membru pentru a îndeplini condiţia de 15 pentru cvorum.

UPDATE 10.15 CSM a luat act de demisia Monei Pivniceru, informează România TV. Hotărârea urmează să fie trimisă preşedintelui pentru emiterea decretului de eliberare din funcţie, a anunţat preşedintele CSM, Alina Ghica.  După emiterea decretului, Mona Pivniceru poate fi numită ministru al Justiţiei. În acest sens, propunerea de numire la Justiţie a Monei Pivniceru ar urma să fie trimisă preşedintelui, care va emite decretul de numire.

UPDATE 9.55 „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut nicio cerere ca prezenţa mea să fie necesară la această instanţă. Nici Secţia Civilă  din care am făcut parte până anul trecut nu a făcut această cerere. Ar fi şi o absurditate să mă vrea, să mă revendice cineva cu atâta ardoare în condiţiile în care eu am activat la Inalta Curte în ultimul an şi nu există niciun temei ca să fie prezenţa mea necesară. Eu vă rog să nu suplimentaţi ordinea de zi cu analiza acestuio punct„, a spus Mona Pivniceru, în şedinţa CSM.

UPDATE 9.45 Membrii CSM discută introducerea pe ordinea de zi a cererii de demisie şi urmează să-şi exprime votul în acest sens. Totodată, s-a pus problema amânării deciziei CSM, informează România TV. În acest sens, judecătorii dezbat dacă Mona Pivniceru trebuie să mai rămână 30 de zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fiind invocat un text de lege, potrivit căruia, în caz de demisie, instituţia poate cere ca demisionarul să mai rămână 30 de zile în magistratură pentru a termina anumite dosare. Preşedintele ÎCCJ a precizat însă că Mona Pivniceru nu are lucrări neterminate.

UPDATE 9.39 Unii magistraţi contestă introducerea pe ordinea de zi a demisiei Monei Pivniceru. „Considerăm că este o nouă găselniţă. Este un act sacru. Noi magistraţii României am fi vrut ca doamna Pivniceru să rămână magistrat al acestei Curţi. Este o mare pierdere pentru justiţia română„, a spus Viorica Postiniu, preşedintele de onoare al Asociaţiei Magistraţilor din România.

UPDATE 9.31 Presa a fost dată afară de la şedinţă, informează România TV.

UPDATE 9.30 Magistraţii au purtat discuţii în contradictoriu pe demisia Monei Pivniceru. „Doamna Pivniceru este un simbol pentru noi. Nu trebuia să se ajungă la demisie”, a spus un magistrat.

UPDATE 9.10 Şedinţa CSM are cvorum. După constatarea existenţei cvorumului, s-a propus suplimentarea ordinii de zi, urmând să fie luată în discuţie şi demisia din magistratură a Monei Pivniceru. La şedinţa Plenului CSM sunt prezenţi premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, procurorul general, Codruţa Kovesi, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi cei trei membri ai Consiliului care au lipsit la şedinţa convocată joi, respectiv Ana Lăbuş, Florentina Gavadia şi Bogdan Gabor.

UPDATE 9.00 Premierul Victor Ponta a venit din nou la şedinţa CSM şi şi-a exprimat speranţa că de această dată va fi cvorum de lucru. „Am venit cu speranţa că se va face cvorum”,a declarat Ponta, la intrarea în sediul CSM. Premierul a arătat că primul lucru care este un semn de responsabilitate este să vii la serviciu şi să faci ceea ce prevede legea. „Cred că sunt lucruri mult mai importante decât numirea doamnei Pivniceru, oamenii fiind foarte nemulţumiţi şi neîncrezători în instituţiile statului. Fie că au văzut ce s-a întâmplat la CCR, fie că au văzut ce s-a întâmplat la CSM, ori judecătorii, procurorii, magistraţii trebuie să recâştige încrederea oamenilor. Să fie responsabili”, a spus Ponta.

CSM anunţa miercuri că şedinţa Plenului poate fi reluată şi miercuri, dacă pe parcursul zilei va fi îndeplinită condiţia de cvorum. În caz contrar, şedinţa va fi amânată pentru joi.

Deşi a existat o solicitare din partea a opt membri ai Consiliului, între care şi Mona Pivniceru, pentru întrunirea plenului miercuri, la ora 17.00, acest lucru nu a fost posibil.

„Având în vedere că astăzi, 22 august, patru membrii CSM, din motive obiective, nu s-au prezentat la şedinţă iar un membru CSM este suspendat, la momentul actual nu este asigurat cvorumul prevăzut de lege pentru şedinţa de plen”, anunţa miercuri CSM.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, trei dintre membrii absenţi la şedinţa Plenului, respectiv Florentina Gavadia, Ana Lăbuş şi Bogdan Gabor, şi-au motivat absenţa prin probleme medicale grave în familie.

George Bălan este suspendat din funcţia de membru al CSM, iar Georgiana Isac este plecată în străinătate, fiind în concediu până în 26 august.

„E absolut dezamăgitor. De trei zile nu are cvorum pentru a lua act de demisia unui om ceea ce e categoric împotriva interesului Justiţiei”, declara Victor Ponta, la plecarea de la sediul CSM. 

DailyBusiness
Ciprian Ciucu denunță „bătălia sondajelor”: „Sunt făcute la unul sau la altul în debara”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Cum a încercat o familie să păcălească o însoțitoare de zbor ca să primească locuri la clasa business. Un pasager a rămas șocat de gestul făcut
Capital.ro
S-a pus doliu peste Moscova, Kremlinul e în lacrimi. Rusia nu va mai fi la fel fără el: A găsit puterea să lupte!
Playtech.ro
Durere fără margini! Decizia luată de familiile celor doi logodnici morţi în maşină răsturnată în Argeş. Te cutremuri numai când auzi
Adevarul
Curse ilegale de cai în județul Olt. Poliția a intervenit cu luptători ai trupelor speciale. Ce sancțiuni au fost aplicate
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Taina muntelui cu porți spre alte lumi. Comoara fermecată a României
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Nuntă de coșmar în Râmnicu Vâlcea! Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-o mașină în care se afla o mireasă
Cancan.ro
Ce le-a spus Costin Bulgaru, tânărul de 21 de ani care a agonizat 10 ore în râpa din Făgăraș, salvatorilor. La căutări a participat și tatăl lui
iamsport.ro
Situație dezastruoasă: CFR nu a avut bani pentru avionul de Suedia, așa că Petrescu a achitat 80.000 de euro! Varga s-a împrumutat încă 100.000 de la un fost jucător pentru a plăti salariile, forțat de UEFA
MediaFlux
Amenzi uriașe pentru românii care locuiesc la sate. Măsură inedită pentru proprietarii de animale
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!