Monumentul „Aripi” va fi transportat în Piaţa Presei la sfârşitul lunii septembrie

Directorul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic, Traian Radu Negrei, speră ca monumentul "Aripi" să fie transportat la Piața Presei în jurul datei de 25 septembrie, anunță Agerpres.
Filip Stan
13 aug. 2015, 19:11
Monumentul

„Sper ca transportul la Piața Presei să fie în jurul datei de 25 septembrie. Montajul la Piața Presei va mai dura. Nu pot să spun dacă trei, cinci zile sau șase săptămâni„, a afirmat joi, pentru AGERPRES, Traian Radu Negrei.

Potrivit acestuia, cele trei aripi vor fi montate la momentul la care vor fi înălțate.

„Se continuă șlefuirea și sablarea la ultima aripă, la aripa doi. Aceasta va mai dura circa cinci — șase zile, celelalte două sunt gata. Urmează să terminăm aceste calcule și aproximări pentru deplasare, drum și punere la locul unde vin montate. Nu mai facem asamblarea preliminară fizică, o realizăm pe calculator, scutind și economisind niște bani, chiar destul de mulți, cam 100.000 de euro și scurtând termenele, pentru că altfel ar fi însemnat încă vreo două luni — două luni și jumătate numai pentru asamblarea preliminară„, a explicat Traian Radu Negrei.

El a precizat că aripile au fost scanate printr-o procedură foarte modernă. „S-au prelucrat pe calculator și termenul ar fi 26 (august — n.r.) să primim rezultatele. Pe 26 avem o ședință, iar când avem toate rezultatele vedem dacă obiectul corespunde pentru transport pe traseul stabilit (de la Ploiești la Piața Presei — n.r.)„, a spus directorul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Negrei a anunțat că o comisie de specialiști analizează de câți oameni și macarale este nevoie pentru transportarea monumentului. „Vom economisi în acest proiect din suma alocată (2,7 milioane lei) cel puțin 500.000 de lei. Banii care rămân se dau bugetului Primăriei Capitalei„, a declarat Traian Radu Negrei.

Municipalitatea a alocat la sfârșitul lunii iulie peste 2,7 milioane de lei pentru monumentul Aripi, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat într-o ședință a Consiliului General al Municipiului București.

Citeşte şi Primăria Capitalei a suplimentat bugetul pentru monumentul „Aripi” din Piaţa Presei

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Meme Stoica, dezvăluiri de la antrenamentele lui Reghe: „A adus Germania la FCSB! E mult schimbat”
Capital.ro
Trei salarii puse deoparte pot schimba viața. Variantele pe care le ai la dispoziție
Playtech.ro
Câți bani îți trebuie dacă rămâi fără salariu. Rezerva care te poate ajuta până îți găsești un alt loc de muncă
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unul dintre aceștia 5 ar putea fi noul premier al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte