Moş Nicolae. Ce înseamnă dacă ninge în ziua Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae este sărbătorit de creştini în fiecare an pe 6 decembrie. Legenda populară spune că în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae, aşa cum mai este cunoscut sfântul în ţara noastră, aduce daruri copiilor care au fost cuminţi tot anul sau o nuieluşă pentru cei care au fost neascultători. 
Romania TV
05 dec. 2014, 19:03
Moş Nicolae. Ce înseamnă dacă ninge în ziua Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae s-a născut în Patara, în Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni creştini şi înstăriţi. Numele său înseamnă „biruitor de popor”. El a fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, şi ar fi participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

Legenda lui Moş Nicolae: Poveste şi istorie despre unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi

Sfântul Nicolae a aflat într-o zi, că un tată din Mira, îndurerat că nu-şi poate mărita fiicele pentru că nu avea bani, dorea să le ia zilele şi apoi să-şi pună capăt vieţii. Sfântul Nicolae a fost impresionat şi a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa acelei familii. De atunci, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi şi în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae.

În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae are atribuţii diferite de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aducând cu el prima zăpadă a iernii, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace să se mărite, este stăpânul apelor şi salvează de la înec marinarii şi apără soldaţii în timpul războiului.

Ziua de Sfântul Nicolae ne arată şi cum va fi vremea pe timpul iernii: „Când vine Sân-Nicoară cu calul alb, adică aduce neaua cu sine, atunci aduce şi iarna grea, care se înfrânge la Sânt-Ion”.

Moş Nicolae nu există doar la noi în ţară, ci şi la alte popoare din Europa, care au propriile tradiţii, mai mult sau mai puţin asemănătoare cu ale noastre.

În Germania, copiii îşi pregătesc în Ajun ghetuţele şi o scrisoare în care îşi spun dorinţele. În ghetuţe sunt lăsaţi câţiva morcovi sau câteva mere, pentru calul lui Moş Nicolae. Dacă cei mici nu au fost cuminţi, primesc nuieluşe, cartofi sau cărbuni. În unele zone ale Germaniei, copiii se costumează în Moş Nicolae şi colindă casele pentru a primi dulciuri.

În Franţa, copiii îl lasă Moşului lângă ghetuţe un pahar de vin şi morcovi şi zahăr pentru măgăruşul lui. Moş Nicolae vine călare pe un măgar, alături de Pere Fouettard (Moş Nuieluşă), îmbrăcat în negru, care le lasă năzdrăvanilor o… nuieluşă.

În Olanda, Moş Nicolae vine cu vaporul pe mare, din Spania, şi îl are drept însoţitor pe Zwarte Piet (Pietru cel Negru). Dacă nu au fost cuminţi, copiii vor fi luaţi de ajutorul moşului în Spania.

În Italia, copiii aşează pe o farfurie scrisoarea cu dorinţe, iar în dimineaţa de 6 decembrie, în locul scrisorii găsesc dulciurile preferate. Tot de Moş Nicolae, italienii au o tradiţie denumită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriţi), dedicată tinerelor care vor să se căsătorească. Ele primesc daruri, în amintirea Sfântului Nicolae care a ajutat cele trei fete sărace oferindu-le punguţe cu bani.

În Polonia, Moş Nicolae coboară din ceruri cu ajutorul unui înger şi colindă întreaga ţară pe jos sau într-o trăsură trasă de un cal alb. Cei mici primesc drept cadouri icoane, mere roşii, portocale şi prăjiturelele pierniki – făcute cu miere şi mirodenii.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT