Moștenirea după moartea tatălui: ce drepturi au copiii din prima căsătorie și soția supraviețuitoare

Forumurile şi diversele platforme pe care pot fi contactaţi avocaţii abundă în întrebări legate de drepturile pe care le au urmaşii unor persoane decedate. Şi nu puţine sunt cazurile în care soţiile supravieţuitoare le adresează specialiştilor întrebări care sfidează cinismul, cum ar fi dacă există vreo portiţă legislativă prin care copiii soţului din căsniciile anterioare pot fi dezmoşteniţi.
Oana Anghel
23 aug. 2026, 12:36
Moștenirea după moartea tatălui: ce drepturi au copiii din prima căsătorie și soția supraviețuitoare

Moartea unui părinte aduce în familie nu doar durere, ci, adesea, conflicte legate de împărțirea averii. Situația devine și mai complicată atunci când persoana decedată lasă în urmă o soție din a doua căsătorie și copii dintr-o relație anterioară.

Din fericire, legea care face referire la moștenirea după moartea tatălui este clară, iar copiii, indiferent din câte căsnicii ar proveni, sunt moştenitori rezervatari şi nu pot fi în nicio situaţie dezmoşteniţi.

Copiii din prima căsătorie au aceleași drepturi ca şi copiii din următoarele căsătorii

Legea nu face diferență între copiii proveniți din căsătorii diferite, atât timp cât filiația este stabilită legal. Copiii din prima căsătorie sunt descendenții persoanei decedate și fac parte din prima clasă de moștenitori legali. Ei au aceleași drepturi succesorale ca orice alți copii ai defunctului.

Citeste si Testament în România 2026. Cât costă, cum se redactează

Prin urmare, un copil nu primește o cotă mai mică doar pentru că tatăl său s-a recăsătorit. De asemenea, soția din a doua căsătorie nu poate exclude copiii de la moștenire doar pentru că era căsătorită cu tatăl lor la momentul decesului.

În lipsa unui testament, copiii împart între ei partea din moștenire care le revine potrivit legii. Dacă sunt doi copii, cota lor se împarte în mod egal. Dacă sunt trei, fiecare va primi o treime din partea destinată descendenților.

La rândul ei, soția supraviețuitoare are drepturi succesorale dacă mariajul era valabil la data decesului. Nu contează dacă respectiva căsătorie a durat câteva luni sau câteva decenii.

Ce se întâmplă în situaţia în care  soții erau despărțiți

Un alt aspect important este existența divorțului. Pentru ca soțul sau soția rămasă în viață să aibă calitatea de moștenitor, căsătoria trebuie să fie valabilă la data deschiderii succesiunii.

Simplul fapt că soții locuiau separat sau erau despărțiți în fapt nu înseamnă automat pierderea drepturilor succesorale. Dacă divorțul nu fusese pronunțat definitiv, soția poate avea în continuare calitatea de soț supraviețuitor.

Citeste si Se suspendă taxa pe succesiune. Cine sunt românii care nu vor mai plăti impozitul pe proprietățile moștenite

Soția nu îi poate exclude pe copii de la moștenire şi nici copiii nu o pot exclude pe ea. Atunci când defunctul are descendenți, soțul supraviețuitor vine la moștenire împreună cu aceștia.

Cum se împarte moștenirea între soție și copii

Atunci când soțul supraviețuitor moștenește împreună cu descendenții persoanei decedate, cota legală a soției este de un sfert din masa succesorală. Copiii primesc împreună celelalte trei sferturi, care se împart în mod egal între ei.

De exemplu, dacă un bărbat moare și lasă în urmă o soție și doi copii din prima căsătorie, iar masa succesorală este de 400.000 de lei, soția va primi 100.000 de lei.

Cei doi copii vor împărți restul de 300.000 de lei, astfel încât fiecare va primi 150.000 de lei.

Situația se schimbă în funcție de numărul copiilor. Dacă există un singur copil, acesta va primi trei sferturi din masa succesorală, iar soția un sfert. Dacă sunt trei copii, fiecare va primi câte un sfert, aceeași cotă cu soția.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT